Nu am carnet, nu am mașină. Am făcut școala de șoferi la un moment dat, dar nu am finalizat-o, pentru că mi-am dat seama că treaba asta cu mașina nu e chiar de mine. Eu sunt o visătoare, care atunci când e într-o mașină, fie devorează peisajele de pe geam, fie citește. În plus, nu văd o mașină ca pe o necesitate, ci ca pe un stres în plus. Iar treaba aia cu libertatea pe care ți-o dă o mașină cred că se aplică doar la drumuri lungi și cu siguranță nu pe drumurile din România.

Hai să îți explic care sunt avantajele atunci când nu ai mașină!

  1. Nu dai banii pe combustibil, pe acte și pe întreținerea mașinii. Un abonament la mijloacele de transport în comun e mult mai ieftin și te duce din punctul A în punctul B oricând ai nevoie. Ca să nu mai zis de mersul pe jos, care nu te costă nimic;
  2. Nu trebuie să te stresezi cu asigurări și alte acte. Nu deții o mașină, nu deții un stres în plus;
  3. Iarna nu ai nimic de deszăpezit, nu aștepți să se încălzească mașina și nici nu ai aventuri în trafic;
  4. Nu te stresezi cu locul de parcare și nici nu pierzi timpul căutând zeci de minute un loc de parcare;
  5. Nu îți sparge nimeni mașina, pentru că… nu ai una;
  6. Nu aștepți în trafic, cât ești la volan, ci, din contră, te miști mult mai repede când ești pe jos sau cu un anumit mijloc de transport;
  7. Mergi pe jos, faci mișcare și te asiguri că îi oferi corpului minimul de mișcare și de oxigenare de care are nevoie. Și, evident, nu contribui la poluare;
  8. Te întâlnești cu oameni noi, indiferent că mergi pe jos, cu mijlocul de transport în comun sau cu un Uber;
  9. Vezi locuri noi, pentru că mergi pe jos și poți să încerci tot felul de trasee noi;
  10. Poți să bei când ești în oraș, fără să te gândești că nu poți să te urci la volan după ce ai consumat alcool.

Dacă te aștepți să îți dau acum o listă cu dezavantaje, să știi că nu am una. Pentru mine, singurul mare dezavantaj că nu dețin o mașină este că depind de orarul mijloacelor de transport în comun și de haosul străzilor neprietenoase cu pietonii.

Acum să te aud și pe tine: care sunt avantajele și dezavantajele atunci când nu ai mașină?