De ce am devenit ambasador ALTorchestra 100 la Iași?

O mai ții minte pe Paula Abdul care cânta de mama focului că opușii se atrag? Ei, du gândul ăsta de la oameni la muzică și… lasă-ți imaginația să zboare pe portativ, pentru că azi îți povestesc despre un proiect și două stiluri muzicale care clar te vor atrage!

Buuun! La început mi s-a zis că vor fi niște concerte prin țară și mi s-a propus să fiu ambasador la Iași. Nah, concerte sunt tot timpul, deci… ce e atât de special, nu? Apoi am auzit că proiectul e menit să marcheze cei 100 de ani de România și, tipic mie, mi-am dat un pic ochii peste cap, pentru că m-am gândit la marea de evenimente care vor să facă asta. Știți voi, evenimentele alea „oficiale”, care doar bifează niște lucruri pe hârtie, de dragul Sfintei Imagini. Daaar, într-un final, mi-am aplecat urechea mai bine și am înțeles ce e atât de diferit la proiectul ăsta și, mai ales, de ce e musai să anunț toți oamenii faini din comunitate și să mergem împreună la ALTorchestra 100.

Ce e, dom`le, ALTorchestra 100?

Înainte să-ți spun „de ce”, hai să-ți explic ce înseamnă ALTorchestra 100! Așadar, se iau 5 trupe de rock alternativ și câteva orchestre simfonice din țară, se reorchestrează piesele trupelor rock în manieră simfonică și se adaugă câte un instrument tradițional românesc, numai bun de încântat urechile și de uns sufletul. Îți imaginezi o piesă rock românească reorchestrată impecabil la țambal, cobză sau bucium? Pfff, nenică, cum sună! De abia aștept!

Cine sunt cele 5 trupe care au acceptat marea provocare și care s-au implicat în proiectul ăsta inedit? Ei bine, în ordinea notelor de pe portativ, avem așa: Zdob și Zdub, Robin and the Backstabbers, byron, Grimus și The Mono Jacks. Fiecare trupă va concerta în 3 orașe din țară, așa că vezi și tu pe unde ești în perioada următoare și dacă le asculți în est, în vest sau în centrul țării! Uite unde și când anume se întâmplă ALTorchestra 100:

La București la Grand Cinema Băneasa:
16 octombrie – Zdob și Zdub
30 octombrie – Robin and the Backstabbers
13 noiembrie – byron
27 noiembrie – Grimus
4 decembrie – The Mono Jacks

La Iași la Casa de Cultură a Studenților:
17 octombrie: Zdob și Zdub
31 octombrie: Robin and the Backstabbers
14 noiembrie: byron
20 noiembrie: Grimus
3 decembrie: The Mono Jacks

La Cluj la Cinema Florin Piersic:
22 octombrie: Zdob și Zdub
4 noiembrie: Robin and the Backstabbers
17 noiembrie: byron
21 noiembrie: Grimus
28 noiembrie: The Mono Jacks

Zdob și Zdub, Robin and the Backstabbers, byron, Grimus și The Mono Jacks vor concerta în această toamnă în circuit în 3 orașe, București, Iași și Cluj, împreună cu orchestre simfonice create special pentru acest proiect. Proiectul ALTorchestra 100 este finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și marchează 100 de ani de la Marea Unire prin unirea metaforică a două stiluri muzicale diametral opuse: rock alternativ și muzică simfonică. Fiecare formație implicată în proiect își va reorchestra cântecele în manieră simfonică, integrând în aranjamente inclusiv câte un instrument tradițional românesc.

Urmărește și Pagina de Facebook ALTorchestra 100

De ce să vii și tu la ALTorchestra 100?

Acum că ți-am explicat ce se întâmplă mai exact acolo, a venit momentul să îți spun și de ce ar trebui să mi te alături și să mergem împreună la concertele ALTorchestra 100!

1. Intrarea este liberă, pe bază de invitație. Vezi că locurile se dau ca ultimele generații de gadgeturi, deci ai face bine să te miști mai cu talent;
2. Ieși un pic din rutină și din zona ta de confort și mergi la niște concerte… altfel;
3. Te apropii de niște stiluri pe care poate nu le asculți în mod constant și mai bagi câteva lecții importante de educație muzicală;
4. Te relaxezi altfel după o zi de muncă, într-o binemeritată seară din timpul săptămânii;
5. Devii o părticică importantă din grupul oamenilor care promovează pe bune valorile românești, muzica de calitate și proiectele inedite din comunitate.

Așa că, în calitate de ambasador al proiectului, de mare pasionată de muzică bună și de iubitoare a evenimentelor inedite și de calitate, te aștept la concertele ALTorchestra 100, să marcăm împreună și altfel cei 100 de ani de România!

Foto header: Fotograf Irina Mocanu Studio