Era Ziua Mondială a Fericirii iar eu nu eram deloc fericită. Era începutul unui nou an și visam, odată cu el, la noi începuturi și pentru mine. Mă simțeam captivă într-un blocaj fără ieșire, într-un cerc în care nici cuvintele nu mai ieșeau așa cum îmi doream. Mă simțeam plafonată, blocată, străină. Încă aveam reminiscențe adânci de la depresia mea. Și, vai, cum îmi doream să ies din starea aia.

Cineva de la București mi-a spus că vine Liviana Tane la Iași să țină un workshop de scriere creativă și dacă nu vreau să mă duc și eu, mai ales că eu cu asta mă ocupam. Habar nu aveam cine era Liviana Tane și cu ce m-ar putea ajuta, dar m-am dus. Îmi place tot timpul să învăț, să investesc în mine, iar starea aceea de blocaj a fost un motiv în plus să mă duc. Așa am cunoscut-o pe Liv prima dată, la acel workshop de scriere de la Iași, de Ziua Mondială a Fericirii.

Colegă „de bancă” mi-a fost Ines Dumitriu. Pe Ines o știam de ani de zile și am împărțit cu ea o istorie aparte de-a lungul timpului. Nu ne mai văzusem de ceva vreme și nu știam atunci nici una dintre noi că ne aflam amândouă cam în aceeași stare. Și pentru mine, și pentru Ines, acel workshop cu Liv a fost revelator. Am regăsit nu doar puterea de a pune pe hârtie cuvintele potrivite, ci și un om care avea să ne schimbe viețile. Și iată-ne după câțiva ani, eu lucrând cot la cot cu Liv la școala de scriitură și Ines publicându-și cartea la editura școlii.

Pe 30 noiembrie 2020, Ines Dumitriu și-a lansat online primul roman, intitulat Blestem. După ani de muncă și cu un munte de răbdare și perseverență, Ines a devenit unul dintre autorii publicați ai Editurii The Writing Journey. Iar eu sunt extrem de mândră de ea și de produsul care a ieșit până la urmă, pentru că este o carte a naibii de bună, care ar trebui să ajungă în mâinile cât mai multor oameni.

Am început să citesc Blestem cu o oarecare doză de scepticism. Nu legat de Ines sau de Liv, ci cumva de ideea asta a unui roman despre un gropar care vorbește cu morții. Dar odată ce am început cartea, am citit-o pe toată pe nerăsuflate. Pentru că romanul ăsta este mult mai mult decât blestemul unui om care poate comunica cu lumea de dincolo. Blestem e despre blestemul nostru, al oamenilor care nu comunică între ei. Al oamenilor care nu spun ce au pe suflet, de teamă, de rușine, de politețe, de confort. E blestemul nostru, al oamenilor care caută în jur secretul unei vieți fericite și uită că fericirea e chiar în ei. E blestemul nostru, al oamenilor care uităm să trăim și să ne bucurăm de viață.

Blestem e mai mult decât dramele pe care le aude în fiecare zi un gropar. Blestem e despre dramele din familiile noastre și despre groapa adâncă dintre generații. E despre lipsă de comunicare, de iubire și de încredere. E despre căsnicii ratate, copii singuri și adulți cu probleme. E despre durere. Despre multă, multă durere.

Și poate că nu știu eu prea multe și n-am reușit să mă fac avocat și nici n-am avut de-a face cu foarte mulți oameni deștepți, așa că n-am avut de la cine să învăț, dar am uneori o voce în inima mea care îmi spune că totul are legătură cu iubirea și iubirea este răspunsul tot timpul. Și poate că oamenii ăștia n-au avut iubirea sădită în suflet de la început, așa că nu știu să o recunoască și s-o dea mai departe.

Romanul e împărțit în patru capitole, fiecare evocând povestea din puncte de vedere diferite: Femeia, Bărbatul, Copilul (familia care moare și este înmormântată în același cimitir) și Viorel (groparul). N-aș putea spune că am un capitol preferat, pentru că fiecare are aspecte în care nu ai cum să nu te regăsești și să nu te emoționezi: adolescenta neînțeleasă, care vrea să se facă văzută, înțeleasă și iubită; mama aflată în depresie; bărbatul cu o carieră distrusă și un vis sfărâmat; soții care nu se mai înțeleg; copilul singuratic și timid și multe alte tipologii pe care vă las singuri să le descoperiți și să vă intre în inimă așa cum mi-au intrat și mie, rând pe rând.

Când am terminat de citit Blestem, am închis cartea, am strâns-o la piept, am mângâiat-o, am zâmbit cu acel zâmbet al omului care empatizează cu durerea și mi-am propus să le zic cât mai multor oameni despre cartea asta. Nu o fi azi Ziua Mondială a Fericirii, dar e ziua lui Nostradamus și am eu așa o presimțire că o să vă placă și vouă tare mult cartea asta. Pentru că de la un punct încolo înțelegi că Ziua Fericirii e în fiecare zi și înveți că fericirea aia depinde doar de tine.