Cum mi-am descoperit locul de suflet din oraș

Dăm un pic timpul înapoi. În urmă cu un an și câteva luni. Primesc un apel. Cineva îmi spune că s-a deschis o nouă cafenea în Iași, că e cu totul altfel, că mă invită să beau o cafea și, dacă vreau, să scriu impresii despre experiență. Știi de câte ori aud chestia asta? Așa că îți poți da seama că nu sunt cine știe ce entuziasmată de idee, pentru că primesc mai tot timpul invitații de genul ăsta. Le accept doar pe unele și scriu doar despre cele care cred eu că merită cu adevărat și care chiar îmi merg la suflet. Așa că, înainte să accept invitația la cafea, pun o mie de întrebări, ca să mă asigur că e într-adevăr altceva și că merită să îmi rup din timpul meu prețios. Hai că nu mă alint! Timpul e prețios pentru fiecare dintre noi! În plus, o știu pe tipa care m-a invitat. Și îmi vorbește atât de frumos despre oamenii care au deschis cafeneaua, despre visul lor și despre acest loc nou, încât zic să îi dau totuși o șansă.

Și știi sentimentul ăla când deschizi o ușă, intri undeva, închizi ușa după tine și simți că pur și simplu ai pătruns într-o cu totul altă lume? O lume în care timpul stă în loc, toată lumea îți zâmbește iar tu simți efectiv că plutești? Ei, fix așa a fost pentru mine momentul în care am intrat pentru prima oară în cafeneaua asta. Dar nu a fost singurul moment! Așa e de fiecare dată! Pentru că de atunci tot merg acolo oricând vreau să evadez, să scriu, să citesc, să beau o cafea bună, să mă întâlnesc cu cineva, să port discuții faine cu oameni și mai faini. Tânjesc după acea stare de bine, de acel timp doar pentru mine, de acea pauză de cafea și de zâmbete, care mă umple de energie. Iar cei care au fost acolo și deci au experimentat aceste stări știu că vorbesc, evident, despre Fika!

Zâmbesc de fiecare dată când îmi aduc aminte cât de sceptică am fost înainte să merg prima dată la Fika și cât de greu am acceptat ideea unei noi cafenele în oraș. Dar mi-am dat seama imediat, pe propria piele, că Fika este mai mult decât o cafenea. Bine, ce-i drept, a devenit „sufrageria” mea preferată din oraș, dar asta rămâne între noi! Practic, când cineva îmi propune să ne întâlnim ca să discutăm ceva, stabilim data și ora, după care aud: „La Fika, da?”. Oamenii știu deja că e locul meu preferat! Ca să nu mai zic că am și card de fidelitate la Fika, cu care pot primi reduceri, dar pe care mă încăpățânez să nu îl folosesc niciodată. De ce? Pentru că simt că deja primesc altfel acea reducere la cafea! Stai să îți explic!

Cafea, experiențe, oameni, povești, comunitate

Fika nu este doar despre cafea. Fika înseamnă experiențe, înseamnă oameni, înseamnă comunitate. E locul în care mergi cu drag, pentru că știi că acolo găsești oameni deschiși, de la care ai mereu ceva de învățat, oameni pe care ți-i poți face extrem de ușor prieteni. Acolo găsești evenimente inedite și creative, la care poți participa sau pe care le poți organiza chiar tu! Pentru că Fika este un spațiu pentru comunitate, unde fiecare om se poate exprima liber și își poate pune în aplicare visurile și proiectele îndrăznețe. La Fika găsești bucuria gazdei care te primește cu zâmbetul pe buze și care îți oferă acea experiență de care ai nevoie și chiar ceva în plus. Pentru că, așa cum zic eu tot timpul, lucrurile nu sunt întotdeauna așa cum te aștepți să fie. Uneori, ele sunt chiar mai bune!

A fost un an minunat pentru Fika! Primul din cei mulți și frumoși care urmează. Și ce am admirat și apreciat enorm în acest prim an, dincolo de starea de bine pe care o trăiesc acolo de fiecare dată, a fost implicarea constantă și activă a celor de la Fika în proiectele cu și pentru comunitate. De fiecare dată când există o inițiativă pentru comunitate, știu că Fika e acolo! De fiecare dată când sunt organizate evenimente de calitate, știu că Fika e fie organizator, fie partener! De fiecare dată când e vorba de prieteni, de idei mărețe, de timp și de proiecte de impact, e clar vorba despre Fika! Să îți dau doar câteva exemple de evenimente mari la care Fika este partener: ShoeBox, FILIT, La Vie, TechShift și lista continuă.

Ce mai iubesc la Fika? Că apreciază cărțile și că le iubește la fel de mult ca mine! E locul perfect pentru lansări de carte, discuții despre cărți și întâlniri cu oameni pasionați de lectură. E locul ideal în care poți savura o cafea delicioasă și citi o carte bună în același timp, deoarece la Fika găsești mai multe rafturi cu cărți: Raftul Aliniat de la Cultura Zâmbește, Raftul Humanitas, Raftul FILIT, Raftul cu cărți recomandate de Crilia, Raftul cu autograf și, în pregătire, Raftul cu literatură pentru copii. Pentru mine, o devoratoare de peste 100 de cărți pe an, Fika este Raiul pe Pământ! Așa că o să mă vezi de multe ori cu o carte în față și cu zâmbetul pe buze, la una dintre mesele de la Fika!

La Fika sunt  #AltfelDeSeri

La Fika nu sunt doar altfel de oameni, altfel de evenimente și altfel de trăiri. La Fika sunt și… altfel de seri! #AltfelDeSeri este un concept marca Fika, ce s-a concretizat într-o serie de evenimente… altfel. Oameni faini care se adună într-o seară din timpul unei zile obișnuite a săptămânii, ca să petreacă pur și simplu o seară altfel în oraș. Partea și mai interesantă este că evenimentele astea pot fi organizate atât de cei de la Fika, cât și de oamenii din comunitate, adică chiar de tine! Trebuie doar să te duci frumușel cu ideea ta acolo și să stabiliți ce și cum puteți face împreună. Ce s-a făcut de exemplu până acum? Degustări de vin, de bere, de pâine, lansări de carte, ateliere de creativitate, seri cu mâncare, voie bună, socializare și bun gust. Seri cu și despre oameni, așa cum e întreg conceptul Fika.

La două #AltfelDeSeri am participat și eu în ultima lună și despre ele îți povestesc pe scurt, ca să înțelegi cam cum e acolo și de ce ar trebui să mergi și tu de acum înainte! În primul rând, trebuie să știi că la Fika găsești întotdeauna produse locale și naționale, promovate nu în mod comercial ca brand, ci ca o experiență pentru clienți și ca un sprijin pentru antreprenorii și producătorii români.

Pe 27 noiembrie, am degustat vin roșu, am ascultat istorii despre cultura vinului, am savurat din produsele extrem de delicioase de la Bisou, am cunoscut oameni noi și faini cu care am purtat discuții relaxante și am aflat poveștile din spatele produselor și brandurilor Bisou, Fika și Flair Scent. Cât despre produsele de patiserie dulce și sărată de la Bisou? Doamne, sunt delicioase! Ingrediente naturale, produse sănătoase, gust divin! Îi găsești pe Str. Sf. Lazăr nr. 2, vis-a-vis de SRI, sub Banca Românească! Vezi și fotografiile de la eveniment aici!

Pe 5 noiembrie, a fost despre oameni, vin și mâncare. Dar nu orice mâncare, ci una preparată în fața noastră de Bogdan Puiu de la Soft & Grace. În timp ce socializam la un pahar de vin, Bogdan ne-a pregătit pe rând toate cele trei feluri de mâncare. Am început cu un quiche și o porție de salată, alături de vin alb. Perfect pentru a sparge gheața și pentru a începe o altfel de seară de la Fika. Felul doi ne-a făcut pe toți să devorăm farfuriile și să strigăm la unison: orgasm culinar. Bogdan ne-a dat pe spate cu o porție savuroasă de porc, piure de dovleac și sos de cafea, care a mers la fix cu un pahar de vin rose și o discuție bună. Desertul? Ciocolată de casă și vin roșu! Adică fix „in your face”, cu aplauze, urale, îmbrățișări și mulțumiri, pentru că la finalul serii toți eram prieteni și nu ne mai dădeam duși acasă. Dovadă stau și fotografiile de la eveniment, pe care poți să le vezi aici!

Ei, așa e de fiecare dată când mergi la Fika. Nu e doar o pauză de cafea! E vorba de timp pentru tine și se lasă cu zâmbete, cu bun gust, cu prietenii frumoase, cu povești din comunitate care merită spuse mai departe! Să știi că aș putea vorbi încontinuu despre timpul petrecut la Fika! Dar pentru că trebuie să te las și pe tine să guști din experiența asta, ca să devii un adevărat #FikaFriend, mă mai opresc puțin din povestit și dau mingea (a se citi paharul cu cafea) mai departe. Acum e rândul tău să trăiești experiența Fika și să simți că timpul stă în loc, doar pentru tine! Hai, ne vedem acolo, la mine în „sufragerie”! Îți păstrez un loc pe canapea și te aștept la o cafea delicioasă cu zâmbete și povești! Cum unde? În Piața Unirii, fix lângă Librăria Junimea! Pentru că, zic eu, ar trebui să o mai rărim pe asta cu #ToGo și mereu pe fugă și ar trebui să ne mai oprim un pic, să ne mai bucurăm de viață și să mai… #ToStay! Ce zici?

La mulți ani, Fika! Îți mulțumesc că îmi reamintești în fiecare zi că viața e frumoasă și că e musai să mă bucur din plin de ea!

Foto Andreea Ignat: Fotograf Irina Mocanu Studio