Primesc zilnic invitații de a da Like unor anumite pagini de Facebook. Cine nu primește, nu-i așa? Unele au legătură cu domeniile mele de interes, le găsesc utile și le dau Like, iar altele nu au nici în clin nici în mânecă cu mine sau cu ceea ce îmi place și, evident, le ignor. De multă vreme nu am mai primit invitația de a da Like unei pagini care chiar să îmi placă și care să conțină informații utile despre un subiect care ar trebui să fie de maxim interes pentru noi toți. Până azi, când am descoperit pagina de Facebook Do The Right Mix Romania.

Să vă spun despre ce este vorba! Ei bine, Comisia Europeană a lansat de curând un proiect derulat pe trei ani, care poartă numele Do The Right Mix. Scopul lui este să promoveze avantajele combinării diverselor forme de deplasare în mediul urban. Pe scurt, dacă știi ce mijloc de transport să folosești pentru fiecare situație în care te afli, poți să îți îmbunătățești pe de o parte sănătatea și situația financiară, și, totodată, poți să contribui la protejarea mediului înconjurător.

Și știm toți cât de poluate și cât de aglomerate sunt orașele României, mai ales Bucureștiul. Și nici Iașul nu stă mai bine! Vedem zilnic ambuteiaje, poluări fonice, șoferi nervoși și pietoni care aleargă pe trecerea de pietoni. Cu siguranță nici mijloacele de transport în comun nu sunt tocmai ce ar trebui să fie, motiv pentru care oamenii aleg să călătorească cu propriul autoturism. Și uite așa vezi câte o mașină cu câte un singur om înăuntru, aglomerând orașul, când ar putea să se cupleze mai mulți la o mașină sau să aleagă mijlocul de transport potrivit.

Dar, la noi, neavând educația necesară, considerăm că, vezi tu Doamne, e rușinos să mergi cu autobuzul, ca toată plebea, sau, Doamne ferește, cu bicicleta! Unde ai mai văzut român la costum care să meargă cu bicicleta la birou? Eu una români nu am văzut, dar cu siguranță am văzut mulți locuitori din Țările Nordice bucurându-se de o călătorie sănătoasă cu bicicleta sau de un sistem de călătorie cu mijloacele de trasport în comun foarte bine pus la punct.

Da, trebuie să lucrăm toți la îmbunătățirea acestor fapte, nu doar să așteptăm ca instituțiile responsabile de mijloacele de transport în comun să ne ofere condiții de călătorie decente. Schimbarea trebuie să vină de la noi! Prin a cere ferm aceste schimbări, dar și prin a lăsa deoparte mașina personală și a alege mijlocul de transport propice unei anumite călătorii și situații.

Dați Like paginii de Facebook și urmăriți acțiunile DTRM Romania! Mai mult, schimbați-vă atitudinea și alegeți metoda de călătorie potrivită!

Foto: theknowledgeplymouth.co.uk