Week-end-ul acesta am fost un pic pe la Hamak. Știam locul de la începuturile sale, când de abia se construise și se chema ”Comoara din pădure”. Pe atunci nu era așa de aglomerat și nici așa de… comercial. Când te gândești la un spațiu de agrement în pădure, parcă vrei să fugi de comercialul și de agitația din oraș. Făcând și comparație cu ce era la început acolo, parcă îmi plăcea mai mult înainte.

În fine, nu vreau să fac neapărat un review locului, ci vreau să punctez un aspect important pe care l-am observat acolo: meniul pentru copii. Pe lângă meniul mare pentru adulți, fiecare meniu avea o foaie cu desene pe ea, pe care era trecut meniul pentru copii: șnițel de pui în fulgi de porumb, cartofi prăjiți și salată de varză. Nu știu ce le dați voi copiilor voștri să mănânce, dar mie nu mi se pare deloc ok să îi dau copilului meu șnițel cu cartofi prăjiți.

Am întrebat-o pe chelneriță ce altceva mai are pentru copii, pentru că Rebeca are doar un an. Răspunsul ei: ”Pot să vă fac un coșuleț mai mic de cartofi prăjiți”. După o pauză de câteva secunde bune în care în mintea mea răsuna tare ”E pe bune?”, am comandat carne și legume la grătar și o salată cu rucola, roșii și semințe. Pentru că, domnilor patroni sau bucătari sau manageri, care concepeți meniuri pentru copii, mâncarea pentru cei mici nu trebuie să fie doar mai puțină, ci mai sănătoasă.

Nu știu dacă timpul lung de așteptare a mâncării face parte din strategia locului de a cheltui bani pe activități pentru cei mici, dar e destul de mult să aștepți aproape o oră să îți vină mâncarea, fie că ești cu cei mici, fie că sunt doar adulți.

Da, e drăguț cu tiroliene, călărie, trambuline și toate acele activități atractive pentru copii, dar, să nu uităm de alimentația corectă a copiilor!

Așadar, dragi părinți, aștept sugestiile voastre privind restaurante ”child friendly”, care chiar să aibă meniuri pentru copii. Prin ce locuri ați mâncat bine și sănătos, împreună cu cei mici?

Foto: stock-clip.com