Cred că e deja știut faptul că majoritatea angajaților trăiesc într-o zonă de confort. Adică vin la serviciu, își execută sarcinile plângându-se de volumul mare de muncă și respectând cu sfințenie orele de program. Însă mai sunt și acei angajați care vin la serviciu cu plăcere, care aduc inei noi, care implementează tot ce trebuie făcut și care nu se plâng de condițiile de muncă. Acei pasionați de jobul lor, care se dăruiesc cu trup și suflet muncii.

Eu cred că în ambele situații poate apărea această zonă de confort. Să vă explic! Poate în primul caz e destul de evident: oamenii care nu își doresc carieră, ci merg pur și simplu la un loc de muncă ce le asigură un venit lunar. Ei bine, acești oameni refuză cu desăvârșire să vină cu o inițiativă pentru binele organizației, nu vor nici în ruptul capului să stea 15 minute peste program și nu concep să facă ceva mai mult decât le este scris în fișa postului. Aici pot interveni mai multe persoane care să îi scoată din zona de confort: șeful mare, un manager de departament sau cineva de acasă care vrea mai mult. Și de ce nu, un nou responsabil de resurse umane și comunicare internă care ia măsurile necesare pentru eficientizarea muncii în companie.

În al doilea caz, e vorba de oamenii care își fac cu pasiune treaba, însă uită să gândească în afara cutiei. Cad în capcana muncii între patru pereți, fără a mai lua contact cu lumea reală, fără a se mai informa cu privire la ce se mai întâmplă în jur. Iar până ce nu apare cineva din exterior care să îți reamintească să gândești și din altă perspectivă și că poate ceea ce faci nu este tocmai corect, treaba e cam nasoală.

De aceea, chiar dacă nu e foarte plăcut să ieși din zona de confort, ieșiți din birou, acceptați noi provocări, ascultați ce spun ceilalți și încercați și alte medii decât cele obișnuite! Veți fi uimiți câte lucruri se vor schimba în bine în stilul vostru de lucru și, mai ales, în rezultatele muncii voastre.

Sursa foto: digthisdesign.net