Nici nu se terminase bine concediul de vara trecută, că oamenii din jurul meu deja se gândeau să facem planuri pentru următorul. Dacă se putea, toată lumea ar fi vrut să îl prelungim pe cel în care deja eram, însă, cum nu se putea, am rămas la planurile pentru următoarele concedii. Și de atunci tot căutăm și ne sfătuim, venim cu propuneri și, sincer, e foarte greu să ne hotărâm la ceva. Unul caută circuite turistice ieftine, altul caută croaziere. Unul caută vacanțe exotice, altul se mulțumește cu Doamna Europă. Unul vrea să stea să lenevească, altul caută mișcare și aventură. Și tot așa înainte!

În general, alegem un mix de vacanță, care să conțină atât partea de leneveală și de relaxare, cât și partea de mers, de vizitat, de descoperit. Anul trecut însă am ales o vacanță doar de leneveală și a fost prima și, cel mai probabil, ultima dată când am ales un all-inclusive. Atunci eram pur și simplu epuizați și nici nu voiam să auzim de vizitat ceva. Era un concediu în doi după o lungă perioadă de pauză, naștere și mămicie, așa că nici nu am vrut să aud de altceva decât de somn pe baldachin, la soare.

Însă, acum, mi-am recăpătat energia și pofta mea nebună de călătorit și mă atrage foarte tare un circuit turistic cu un program încărcat, cu multe obiective turistice, povești, oameni, cultură și toate cele. Chiar mă uitam pe site la o agenție de turism de top de la noi și am văzut câteva trasee care mi-au făcut clar cu ochiul: Pe urmele lui Gaudi & Dali, Scoția și Loch Ness, Portugalia culturală și Algarve, Irlanda Mistică, Whisky Tour sau un circuit în Țările Nordice.

Ne limităm la Europa anul acesta și mai vedem în următorii ani pe unde ne mai poartă vântul. Desigur, sunt enorm de multe țări, locuri și culturi pe care aș vrea să le descopăr pe toate continentele și, din punctul ăsta de vedere, regret că nu m-am făcut blogger de travel.

Este sfatul pe care i-l dau și Rebecăi mele tot timpul: să călătorească atât de mult cât poate, să descopere culturi și obiceiuri, să cunoască oameni și popoare, să își îmbogățească mintea prin călătorii și experiențe. Dar până s-o apuca ea de explorat lumea de una singură, noi încă suntem în căutări pentru următorul concediu.

Așadar, săriți cu propunerile: Voi pe unde vă relaxați vara asta?

Foto: lifeadvancer.com