Ieri, după ce am citit Zahirul lui Coelho și după ce am făcut cunoștință pentru prima oară cu Philippe Besson, aseară am zis că e cazul să pornesc într-o nouă aventură. Îmi luasem Confidentul, de Helene Gremillon, despre care auzisem că e best-seller internațional, așa că am zis să văd și eu ce a făcut ca această carte să aibă un asemenea succes.

Am deschis cartea, am început să citesc și efectiv nu am putut să mă opresc până ce nu am ajuns la final. Atât stilul scriitoarei, cât și ideea cărții în sine te țin captivat și te fac să rămâi acolo, pentru a afla toată povestea.

Personajul principal al cărții este Camille, o editoare de 35 de ani, care a aflat de curând că este însărcinată cu noul său iubit, un bărbat care nu își dorea nici în ruptul capului copii. Mama sa tocmai a murit, motiv pentru care primește o sumedenie de scrisori de condoleanțe. Printre ele, găsește și o scrisoare mai ciudată, despre care crede că i-a parvenit dintr-o greșeală.

Paginile erau scrise de un anume Louis, care începe să îi spună Camillei povestea de dragoste dintre el și Annie. La început ignoră cu totul scrisoarea, considerând totul o eroare de destinatar. Însă, în următoarea zi de marți primește o nouă scrisoare de la Louis, care își continuă povestea în această modalitate inedită. Camille nu înțelege de ce primește tocmai ea aceste destăinuri ale unui străin și tinde să creadă că este vorba de încercarea disperată a unui scriitor de a-i trimite un manuscris. Și, totuși, povestea o prinde și așteaptă cu nerăbdare zilele de marți pentru a afla ce s-a mai întâmplat în viața celor doi.

Până la urmă, află că destinatarul de drept era chiar ea, iar că Annie era adevărata sa mamă. Povestea e tulburătoare. Tânăra Annie s-a împrietenit cu doamna M., o burgheză venită în satul N. pentru că nu putea avea copii. Annie, convinsă că nu își dorește niciodată copii, decide să poarte în pântece copilul pe care doamna M. nu îl va putea avea vreodată. Începe să aibă o relație cu domnul M., care trece dincolo de raporturile sexuale și ajunge la dragoste.

Am scris inițial sfârșitul cărții aici, dar, mi-am dat seama că v-aș strica plăcerea de a dscoperi singuri ce se întâmplă în continuare: Ce s-a întâmplat cu acel copil?, Ce s-a întâmplat între Louis și Annie?, Cine era adevărata mamă a Camillei? și multe alte întrebări la care veți găsi singuri răspunsul, dacă veți citi cartea.

Aveți încredere! Va merita! Cartea îți taie răsuflarea cu fiecare acțiune uluitoare, cu fiecare pas spre deznodământul neașteptat.

Puteți să luați cartea la reducere de pe Libris.ro și să vă bucurați de o lectură captivantă și inedită, marca Helene Gremillon!

Foto: huffingtonpost.com