Înainte de toate, hai să stabilim diferența dintre două lucruri extrem de importante:

  • Lucrurile pe care vrem să le facă copilul nostru, doar pentru că așa ne-ar plăcea nouă, deși lui nu îi place deloc (ex.: să se îmbrace doar cu un anumit tip de haine, să cânte la un instrument, să fie studios, să se comporte ca Regina Angliei în public și așa mai departe);
  • Lucrurile pe care vrem să le facă copilul nostru, pentru sănătatea lui și pentru buna lui dezvoltare (ex.: luat medicamente, spălat pe dinți, strâns jucăriile, mâncat legume etc.).

Cum cu prima categorie de lucruri nu sunt absolut deloc de acord și nu cred că ar trebui pusă vreodată în practică, mă voi referi în acest articol doar la cea de-a doua categorie. Și cum primesc des întrebarea legată de modul în care reușesc eu să o conving pe Rebeca să facă anumite lucruri pe care, în general, copiii refuză să le facă, am decis să las mai jos câteva dintre „trucurile” pe care le folosesc eu. Și uite așa, Rebeca se spală singură pe dinți din proprie inițiativă dimineața și seara, își ia singură medicamentele atunci când e bolnavă, își face singură aerosoli sau procedeul cu „batista bebelușului” (îl mai folosim când mucii depășesc nivelul maxim admis), nu plânge la medic sau la analize și știe exact ce i se întâmplă și de ce, cere singură legume, fructe și mâncare sănătoasă, își ia din proprie inițiativă cărți din bibliotecă, împarte cu cei din jur fără să i se ceară și multe alte activități pentru care, în mod normal, trebuie să stai cu gura pe un copil ca să le facă.

Cum îmi conving eu copilul să facă ceva

  1. Nu folosesc niciodată cuvântul „trebuie”, atunci când mă refer la aceste activități. Și eu mă simt speriată de acest cuvânt, darămite un copil, care îl vede nu doar monstruos, ci și extrem de plictisitor. Și eu încă nu am văzut până acum copii cărora să le placă lucrurile plictisitoare;
  2. Îmi mențin calmul și răbdarea, chiar dacă uneori oboseala și nervii ajung la limită. Nervii se lasă într-o altă cameră, într-una goală, fără nimeni prin preajmă. Important e ca cel mic să nu vadă tensiunea părintelui, care își dorește, dacă se poate, ca „ăla micu`” să facă acel lucru atunci, pe loc, fără un efort prea mare. În plus, tot cu mult calm și răbdare îi explic de fiecare dată Rebecăi ce se întâmplă dacă face și dacă nu face acele activități, care este procedura pe etape și care sunt beneficiile pe termen scurt și pe termen lung;
  3. Evident, nu folosesc niciodată violența, nici fizică, nici psihică. Inițial nu am vrut să scriu acest punct, deoarece am zis că e de la sine înțeles că nu ne batem copiii și nu promovăm violența de niciun fel. Dar, ca să fiu sigură, l-am trecut totuși în lista mea. Așadar, fără violență, dragi părinți!;
  4. Așa cum am scris de multe ori, nu folosesc niciodată condiționările: „Dacă faci X, primești Y”. Cred că un copil trebuie să înțeleagă necesitatea acestor activități importante și că nu trebuie să le facă din obligație sau doar ca să primească o recompensă;
  5. Consider că este foarte important să nu ne mințim sau să ne păcălim copiii, ca să facă ceva, mai ales dacă știm că vor afla adevărul. Nu știu cum e la voi, dar eu una nu vreau să am parte de dezamăgirea copilului meu față de mine sau de pierderea încrederii în relația noastră solidă. Bineînțeles, există aici o diferență între minciuni și povești. În timp ce primele sunt dăunătoare, cele din urmă sunt menite să stimuleze creativitatea și motivația copiilor, care sunt până la urmă dependenți de așa ceva și mult mai determinați să facă lucruri astfel. Despre asta vorbim la punctul următor;
  6. Tehnica pe care o folosesc este axată pe joc, creativitate și poveste. Încerc să fac din fiecare activitate una atractivă, plină de entuziasm și de umor. Dansez, cânt, mă strâmb, îmi schimb vocea, mă transform în diferite personaje, mă costumez, umblu în patru labe, inventez povești ca să fac aceste activități mai atractive și mai plăcute. Trăiesc pentru creativitate și pentru imaginație, așa că le folosesc din plin în fiecare zi, atât în munca mea, cât și în relația cu Rebeca;
  7. O altă metodă pe care o folosesc ține de atenția la detalii și la ceea ce îi face Rebecăi plăcere. Știu la ce este ea receptivă, așa că mă folosesc de aceste informații, ca să o conving să facă lucruri la care poate inițial strâmbă din nas sau e total indiferentă. De exemplu, știu cât de mult îi place să vorbească, să cânte și să aibă fani. Așa că i-am explicat că atunci când nu se spală pe dinți, „domnișoarele carii” îi mănâncă dinții și nu va mai putea vorbi sau cânta, iar gura îi va mirosi îngrozitor, lucru care o va lăsa, evident, fără fani. Așa că acum se spală singură pe dinți, dimineața și seara, din proprie inițiativă, uneori chiar și de trei sau patru ori pe zi și verifică în oglindă că are cel mai minunat zâmbet, apoi mă roagă să mă asigur că îi miroase frumos gura;
  8. Am lăsat la urmă punctul care, în mod normal, ar fi trebuit să fie primul. Dar l-am lăsat aici, ca să rămână mai ușor în mintea noastră, pentru că, de cele mai multe ori, îl ignorăm complet și pretindem copiilor noștri să facă ceva ce, de fapt, nici noi nu facem. Așa că, punctul acesta este despre modelele pe care noi, ca adulți, ar trebui să fim pentru copiii noștri. Dacă vrem ca cel mic să se spele pe dinți, atunci ne spălăm și noi pe dinți, de față cu el. Dacă vrem să strângă jucăriile, le strângem și noi tot timpul, arătându-i cât de bine ne simțim atunci când vedem casa curată. Dacă vrem să mănânce legume și mâncare sănătoasă, asta mâncăm și noi. Ați înțeles ideea!

Acestea sunt metodele pe care le folosesc eu în creșterea Rebecăi, atunci când vreau să o conving să facă ceva ce nu i se pare atractiv niciunui copil în mod normal. Nu e o rețetă universal valabilă, dar poate fi mai mult ca sigur de ajutor. Încercați-le și vedeți ce vi se potrivește și dacă se schimbă ceva în comportamentul copiilor voștri. De asemenea, dacă aveți și voi metodele voastre (cu siguranță le aveți), lăsați-le aici, ca să facem schimb de experiență!

Foto: Pic Me