Corina Neagu este HR Manager la firma Securitas și speaker în cadrul HR Summit Iași 2013, unde va vorbi despre dezvoltarea personalului cu buget 0. Până pe 17 octombrie, când are loc evenimentul, te invit să o cunoști pe Corina Neagu prin intermediul interviului pe care tocmai i l-am luat:

1. Sunteți HR Manager la compania Securitas. Cum arată o zi din viața de HR Manager a Corinei Neagu?
Poate e un clișeu, dar nicio zi nu seamănă cu alta. Sunt zile mai aglomerate, cu termene limită, cu probleme urgente de rezolvat pe moment, dar sunt și zile mai degajate, când am timp să mă concentrez asupra proiectelor de viitor, articolelor pentru diverse site-uri, întâlnirilor etc.

Nu e niciun secret că timpul trece foarte repede și că în majoritatea cazurilor toată lumea care mă solicită consideră că problema sacorina neagu 1 este cea mai importantă și prioritară. Sunt o persoană organizată, altfel nu aș putea face față într-un astfel de domeniu de activitate. Stau bine la capitolul planificare, am avut un profesor foarte bun care m-a îndrumat în acest sens, dar din păcate realitatea reușește frecvent să dea peste cap planificarea, oricât de bine ar fi fost ea făcută. Când lucrezi cu mii de oameni nu-ți permiți să uiți sau să omiți ceva, și atunci cheia este să prioritizezi activitățile cât mai bine pentru a le rezolva pe toate în timp util și cât mai eficient. De asemenea echipa de HR, în prezent de șapte oameni, este extrem de importantă și la fel de important este faptul că pot delega multe din activitățile care mi-ar lua foarte mult timp. Delegarea este în primul rând o dovadă de încredere și consider că fără încredere o echipă nu poate fi sudată și nici nu poate funcționa la potențial maxim. Eu am noroc de o echipă puternică, cu oameni bine pregătiți și pasionați de ceea ce fac și cu care mă înțeleg extraordinar. Există și divergențe, dar peste care trecem cu înțelegere și respect reciproc.
Cu siguranță nu am timpi morți – fiecare moment este bine gândit și alocat unei activități, fie ea de rutină sau fie ea de o importanță majoră astfel încât rezultatul să aducă valoarea adăugată companiei.

Nu trece însă nicio zi în care să nu iau pulsul oamenilor din echipă sau al colegilor cu care interacționez nu numai pentru probleme de business. Oamenilor le place să le acorzi atenție, să îi asculți, să te intereseze în mod real problemele pe care le au.

2. Este o meserie complexă, cu destul de multe activități. Ce vă place cel mai mult la această meserie?
Eu fac parte din categoria celor pasionați de tot ce ține de Resursele Umane, respectiv de oameni. Domeniul Resurselor Umane este unul foarte vast și din experiența mea de până acum nu are niște limite stricte, prin urmare există loc de creativitate, originalitate, inițiativă. Totuși responsabilitățile unui Departament de RU sunt limitate oarecum de activitatea de bază a companiei, de obiectivele acesteia, de buget și de planurile pe care le are cu oamenii. Obiectivele de resurse umane trebuie să fie în concordanță cu obiectivele companiei, în mod evident. Îmi place mult să lucrez cu oamenii. Și deși este un drum plin de provocări și deloc ușor, dacă știi să culegi și să păstrezi experiența și valoarea fiecărei interacțiuni poți fi un om de HR fericit. Așa cum sunt eu. După mai mult de 10 ani în acest domeniu, nu pot spune că le știu pe toate, dar pot spune sigur că HR-ul în România mai are multe etape de ars, că e loc de mult mai bine, că dacă vrei să fii un profesionist în acest domeniu trebuie să ai răbdare, integritate, o conduită profesională impecabilă, bun simț, flexibilitate, o puternică rețea de contacte, deschidere, expunere la diverse evenimente, pasiune pentru oameni și dorința și ambiția de a fi din ce în ce mai bun.

3. Se poate să nu investești nici un ban și să ai personalul pe care ți-l dorești?
Investiția zero în oameni, din punct de vedere financiar vorbind, este un compromis pe care ți-l asumi cu consecințele de rigoare. Poate funcționa foarte bine pe termen scurt, așa cum a funcționat în compania noastră, dar nu va da rezultatele optime pe termen lung.
Este ca și cum ai întreba “Un bebeluș poate crește armonios dacă nu-i dai lapte, nu ai grijă de el, nu-l schimbi, nu-l speli, nu-l alini, nu-i oferi dragoste? ”

Este perfect adevărat că motivele economice sunt cele care au dus la scăderea sau chiar tăierea bugetelor de training și dezvoltare, cu consecințe grave, dacă nu chiar dezastruoase pentru anumite companii. Sunt însă companii care au reușit să păstreze un echilibru în acest sens.

Am spus că pentru compania în care lucrez am avut un astfel de proiect, cu investiție zero, care a funcționat și care a avut și rezultate foarte bune. Și dacă anul trecut, în 2012, am reușit să avem o echipa de aproximativ 20 de oameni care au fost pregătiți cu resurse interne sau externe fără costuri, acum oamenii au nevoie de mai mult.

Părerea mea este că oricât de mult suflet, timp, energie, cunoștințe proprii ai investi în oameni pentru a-i dezvolta, la un moment dat lipsa investiției financiare își va spune cuvântul. Nu spun că nu se poate, ci doar că a adopta o astfel de soluție pe termen lung implică niște riscuri cu consecinte asupra oamenilor și performanțelor acestora. În plus nu poți forma adevărați specialiști sau manageri optând pentru această variantă.

4. Un aspect important în acest domeniu, care stă pe buzele tuturor managerilor, este motivarea angajaților. Cum reușiți să mențineți oamenii motivați?
corina4În ultimii ani angajatorii au dezvoltat tot mai mult instrumente de motivare nefinanciară. Nu a fost și nu este deloc ușor, mai ales că dacă nu ai angajați motivați, sunt slabe șansele să obții performanțe indiferent de domeniul de activitate.

Pe de altă parte angajații sunt mai conștienți de faptul că pentru a-și păstra locul de muncă trebuie să dea rezultate conform obiectivelor stabilite și să-și dezvolte competențe necesare pentru a face performanță.

Pentru mine auto-motivarea este esențială. Starea de spirit pozitivă, deschiderea, flexibilitatea, dorința de a face lucrurile să se întâmple, respectul reciproc, munca în echipă, un mediu de lucru antrenant și decent, umorul sunt ingrediente care nu ar trebui să lipsească din nicio organizație și sunt intrumente motivaționale foarte puternice. În trecut nu se punea un accent atât de mare pe acestea, însă în ultimii ani au început să facă diferența.

5. Cum se vede piața de HR din România din prisma Corinei Neagu?
Nu vreau să sune pesimist, dar nu avem o piață matură în acest moment. Ducem lipsă de profesioniști, și nu numai în domeniul Resurselor Umane, există o avalanșă de tineri care ies de pe băncile școlii neștiind să facă nimic în practică, dar cu pretenții financiare foarte mari, nivelul salarial pentru pozițiile de middle și top management a scăzut dramatic, foarte mulți specialiști în anumite domenii de activitate au optat pentru job-uri mai bine plătite în alte țări, nu se mai investește în dezvoltare și training, beneficiile au fost reduse sau tăiate, și lista poate continua.

Nu am obiceiul să arunc pisica în ograda nimănui, dar se văd consecințele lipsei investițiilor străine, ale unui sistem educațional defectuos, ale unui sistem legislativ haotic, ale unui sistem sanitar muribund, ale lipsei de interes, de implicare și de bugete pentru educarea și formarea oamenilor. Toate aceste lucuri conduc la o piață a muncii debusolată, blazată, instabilă, în permanentă căutare.

Există inițiative ale unor oameni, ONG-uri sau ale unor companii private care fac demersuri în sensul celor menționate mai sus, dar sunt o picătură într-un ocean și pentru a schimba mentalități și a ajunge la o normalitate și un echilibru e nevoie mult mai mult și de un efort constant și constructiv din toate direcțiile.

Pe de altă parte să ne plângem de tot ce ni se întâmplă a devenit un fel de sport național la care ne pricepem foarte bine. Când vom înțelege că schimbarea începe cu noi și că fiecare dintre noi trebuie să acționăm în direcția pozitivă, cu curaj, ambiție, interes și multă muncă, atunci lucrurile vor începe să se schimbe odată cu noi.

Poți afla mai multe despre investiția în motivarea angajaților direct de la Corina Neagu, dacă te înscrii la cel mai mare eveniment de HR din Estul României – HR Summit Iași 2013.

Iasi HR Summit