Zilele astea am avut ceva probleme cu somnul. Pur și simplu nu puteam să dorm noaptea. Mă întorceam pe toate părțile, deschideam telefonul sau televizorul, mai citeam ceva, încercam să mă obosesc ca să adorm și nimic. Așa că, într-o noapte, pe la ora trei noaptea, am intrat în Google Play și am căutat jocuri pe telefon. Ca să mă înțelegeți de la început: eu nu joc în general astfel de jocuri, pentru simplul motiv că nu am timp și nici nu mă atrag.

Mă vedeam în fața a sute și mii de jocuri, de toate tipurile, și nu știam ce ar trebui să aleg pentru ora trei noaptea. Și, într-un final, am găsit ceva pe gustul meu, ceva ce mi-am dorit întotdeauna să fac: criminalistică. Aah, perfect! Un joc în care eu trebuie să cercetez locul crimei și să găsesc criminalul, fix ca în cărțile Agathei Cristie pe care o iubesc atât de mult! Ei, normal că nu e chiar așa, dar mi-a ținut mintea ocupată în momentele de insomnie.

Unde vreau să ajung de fapt? La un review pe care l-am citit despre acel joc, înainte să îl descarc. O mamă era nemulțumită de joc, pe motiv că sunt prea multe crime violente și copiii ei sunt expuși la ele când se joacă pe tabletă. I-aș fi răspuns eu, dar nu știu ce ar fi ieșit la trei noaptea.

Pe lângă faptul că sunt total împotriva tabletelor, mai ales la copiii mici, mă întreb: ”Oare de ce își lasă acea femeie copiii să joace un asemenea joc?”. Scenele nu sunt deloc plăcute privirii și nu cred că i-ar plăcea nici unei mame să știe că odrasla ei vede oameni decapitați în cada de baie sau mâine tăiate și aruncate într-o baltă de sânge. O fi vrând să-i antreneze de mici pentru meseria de criminalist? Sau și-a propus să le arate de la început cum stă treaba în viața dură?

Hai, mămici, lăsați tabletele, calculatoarele și telefoanele și trimiteți-vă copiii afară la joacă în aer liber! Iar când vremea nu e prielnică, sunt atât de multe activități atractive pe care copiii le pot face în casă… Trebuie doar să se vrea un pic!

Foto: freemake.com