E important pentru noi să îi facem cunoștință de mică Rebecăi cu frumusețea naturii. Ne dorim ca Rebeca să iubească plimbările în natură, ca mama ei, și să adore să aibă grijă de o grădină, ca tatăl ei. Și, din câte am văzut, a luat deja aceste pasiuni de la noi. Când vine vorba de o ieșire în natură, Rebeca e prima la ușă, iar când ajunge acolo are grijă să descopere și să mângâie toate plantele, să umble desculță, să alerge zâmbitoare prin natură. Când vine vorba de grădinărit, marea pasiune a soțului meu, Rebeca e și ea acolo, descoperind și învățând totul despre legumele naturale din grădină.

De curând, soțul meu și-a cumpărat o carte de grădinărit – Grădina de legume ecologice – pe care o citește împreună cu Rebeca, povestindu-i cu pasiune și entuziasm despre cum se cultivă legumele naturale în grădină. Noi am avut în fiecare an grădină și vom avea și de acum înainte. Iar dacă anul trecut Rebeca doar a furat și a savurat din legumele și fructele proaspete, anul acesta începem să și învățăm despre îngrijirea lor.

Soțul meu face tot felul de experimente cu legume și fructe, încearcă tot felul de soiuri de legume și caută să găsească metodele potrivite de a le crește cât mai natural și mai savuros. Rebeca se uită atent, îl ajută să ude plantele și să le îngrijească și le face tot timpul ”măi-măi”, ca să le transmită iubire, pentru a crește frumos.

Poate îi vom face și un colțișor al ei de grădină, unde să crească niște flori sau câteva legume, ca să se mândrească și ea cu ”producția proprie”. Până atunci, descoperă împreună cu tatăl său bucuria de a te relaxa în grădină și mândria de a cultiva propriile legume naturale. În plus, este o activitate tată-fiică minunată menită să îi unească și să le facă relația mai solidă, dar și una educativă, care o învață pe Rebeca importanța îngrijirii legumelor din grădină.

Dacă vă tentează o astfel de activitate, pe care să o faceți împreună cu cei mici, noi vă recomandăm o carte de bază pentru un astfel de start. Ghidul practic Grădina de legume ecologică este o carte care vă va ajuta să înțelegeți mai bine tot ce aveți de făcut cu fiecare plantă, cu fiecare tip de pământ și de îngrășământ, cu fiecare sezon și perioadă a zilei.

O găsiți pe Libris.ro, librărie online care oferă transport gratuit la orice comandă.

Foto: activity-mom.com