Aseară am organizat la Cinema Bistro primul blogmeet sub umbrela Kooperativa 2.0 la Iași. Sau, cum am zis noi, am tras dubla 1 dintr-un film de succes. În sfârșit, a venit și momentul să reînviem un pic blogosfera celor șapte coline! Pentru mine, chiar e ceva mai mult decât atât. E o revenire în forță după o perioadă de aproape doi ani în care am scris mai mult despre fiică-mea, fără să mai organizez acele evenimente faine ca pe timpuri.

Dar, iată că fiică-mea e femeie independentă pe picioarele ei și îmi permite să fiu și eu bloggerul activ și coordonatorul entuziast de care are nevoie blogosfera ieșeană. Și pentru că am anunțat că am lansat Kooperativa 2.0 la Iași, aseară am pus bazele și unei prime întâlniri cu bloggerii ieșeni înscriși prin formular. Așa că, dacă nu te-ai înscris cumva și îți face cu ochiul toată treaba asta, pune mâna și bagă acolo la taste!

www.paulpadurariu.ro © 2016 Paul Padurariu

Am povestit, am râs, ne-am cunoscut, am socializat. Și ne-a plăcut al naibii de mult! Spre surprinderea mea, chiar sunt foarte mulți bloggeri noi, iar asta nu are decât să mă bucure! Mai ales că toți sunt unul și unul, oameni de ăia faini, cu care poți face treabă bună!

Și, cum ziceam, am povestit despre ce înseamnă de fapt Kooperativa 2.0 la Iași, cum putem face bani din blogging, cum vom lucra de acum înainte, care sunt regulile și principiile care trebuie urmate în blogging, ce workshopuri, ce campanii și ce evenimente vom organiza în continuare, pe scurt, ce putem face bun împreună. Pregătim și un eveniment mare și frumos de lansare oficială, așa că stați cu urechile ciulite bine! Bine, pregătim noi multe, așa că țineți pe aici!

Having fun

Acum, să vă zic de ce am vrut eu să duc bloggerii la Cinema Bistro. De ceva vreme, Smaranda mea tot ne bătea la cap (adică pe noi, Belvele) să mergem într-un loc ”super-mișto”, unde sigur ne va plăcea. Și ne-am dus! La Cinema Bistro! Și am revenit! Și iar ne-am dus! Așa de tare ne-a plăcut! Țin minte cum am fost răsfățate de fiecare dată, ba cu pahare de vin, ba cu pături ca să ne încălzim, ba cu zâmbete de la personal și, evident, cu papa-bun, cum zice fiică-mea.

Mi-a plăcut că patronul era acolo de fiecare dată și că avea grijă ca totul să fie impecabil, iar oamenii să se simtă bine. Și asta am vrut să se întâmple și la acest prim-blogmeet Kooperativa 2.0. Și chiar așa a fost, pentru că atmosfera a fost exact ca între prieteni de-o viață, cu voie bună și râsete!

Am savurat fiecare câte ceva delicios, ba un burger, ba o salată, ba un falafel. Dacă ne-a plăcut? Cum să vă spun… eram aproape 30 de oameni gălăgioși, iar când a venit mâncarea ziceai că eram în sala de lectură, atât de liniște era. Da, mâncarea a fost foarte bună, iar farfuriiile au rămas imediat goale. Și mă bucur enorm că le-a plăcut și bloggerilor ieșeni la Cinema Bistro, adică într-un loc care mie mi-e la suflet și pe care îl recomand oricând cu drag.

Burger Cinema Bistro

Cine a spus prezent în seara aceasta, la primul blogmeet Kooperativa 2.0? Las lista aici, fără mine, evident: Daniela Macsim, Ema Pohrib, Oana Blaga, Ciprian Ionuț Vacariu, Bogdan Mihai Alupoaie, Dragoş Bârgăoanu, Bianca Roxana Ionel, Alexandra Bohan, Paul Pădurariu, Alexandra Ignat, Mariana Dorosenco, Durbaca Ionuț Lucian, Dana Burlacu Visternicu, Anda Elena Pintilie, Marian Matei, Robert Ciobotaru, Diana Cătănoaia, Isabela Nițică, Andreea Crețu, Ramona-Elena Cervenciuc, Bogdan Beșliu, Constantin Ciobanu, Vali Popa, Andreea Chirilă, Elena Pădurariu, Etienne Ignat.

Și, evident, ne-am lăsat ”trași în poză” de talentatul fotograf al blogosferei, Paul Pădurariu – fotograf de nuntă din Iași. Evident, mai multe fotografii de la blogmeetul nostru de cinema găsiți la Paul pe site, aici.

Hai c-a fost fain! Așa-i blogosferă?