Când eram mică, ai mei aveau în casă niște albume mari de artă, care conțineau cele mai celebre picturi din întreaga lume. Întotdeauna am fost fascinată cu precădere de una dintre ele, iar, dacă încerc să îmi amintesc picturile din album, prima îmi vine în minte aceeași care mi-a plăcut atât de mult încă de când eram mică: Fata cu cercel de perlă, celebrul tablou al lui Vermeer. Și recunosc că Olanda este pe lista mea de țări de suflet pe care încă nu le-am vizitat.

În 1999, Tracy Chevalier scrie un roman care poartă numele celebrei picturi și care înfățișează împrejurarea și povestea în care a fost pictat tabloul. Romanul primește nenumărate premii internaționale și titulatura de ”fenomen editorial”, devenind una dintre cele mai bine vândute cărți din lume. Pe bună dreptate, pentru că Fata cu cercel de perlă este scrisă într-un mod remarcabil, care te va face să nu poți lăsa din mână cartea. Mie mi-a plăcut enorm, iar motivele sunt multe: stilul lui Chevalier este unul aparte, care te transpune imediat în acțiunea cărții; perioada în care se întâmplă povestea este undeva pe la 1600, o perioadă pe care eu o ador; țara este Olanda, și am spus mai sus cât de mult aș vrea să o vizitez; subiectul este celebrul tablou, care m-a atras încă de mică în mrejele lui; povestea te captivează atât prin detalii, cât și prin subiect în sine.

Personajul principal este Griet, o fată de 16 ani provenită dintr-o familie săracă de faianțari, care, după pierderea vederii tatălui său, este nevoită să devină slujnică în casa celebrului pictor Johannes Vermeer. Aici întâlnește mai multe personaje cu care va trăi sub același acoperiș în următorii ani: Tanneke, cealaltă servitoare, mai veche și extrem de fidelă, dar și de răutăcioasă; Maria Thins, soacra cea înțeleaptă și vicleană a lui Vermeer; Catharina, soția cu mulți copii și mereu însărcinată, geloasă și severă; copiii cei mulți și diferiți ai familiei Vermeer.

Muncește enorm de mult în această casă, însă îi place atunci când face curat în atelierul stăpânului său și când îl ajută pe acesta la crearea unei noi picturi. Bineînțeles, motivul este simplu. Pe lângă fascinația de a afla lucruri noi despre lumea artei, Griet se îndrăgostește imediat de Vermeer și trăiește pentru acesta o pasiune intensă și secretă. Trece printr-o serie de peripeții, autoarea prezentând toate sentimentele, detaliile și urmările într-un mod care te va captiva și pe care te provoc să le descoperi chiar tu în carte.

La fel cum te invit să descoperi împrejurarea în care Vermeer o pictează pe Griet în postura care a făcut subiectul faimosului tablou, precum și ce se întâmplă cu Griet după ce pleacă din casa pictorului și devine femeie la casa ei. Începusem să scriu povestea cărții mai pe larg, dar am șters-o, pentru că mi-am dat seama că îți voi destăinui exact acele aspecte pe care trebuie să le trăiești singur, citind cartea.

Fata cu cercel de perlă este una dintre acele cărți pe care trebuie să le ai în propria bibliotecă și să te bucuri din când în când de frumusețea cuvintelor din ea.

Foto: wallpaperawesome.com