Infofolit sau nu?

Doamna Toamnă, așa cum ne place nouă să îi spunem, și-a intrat în totalitate în drepturi și face ce știe ea mai bine: e rece, friguroasă și ne obligă la haine de casă mai groase și la activități de interior. Cu toate acestea, zic să nu exagerăm cu hainele groase! Nu de alta, dar mai trebuie să vină și Doamna Iarnă. Doamnă care e muuult mai friguroasă și mai rece. Și vedem totuși în jurul nostru copii înfofoliți de zici că a venit marele îngheț și sfârșitul lumii. Copii care, evident, răcesc mult mai repede, care de abia se mișcă în hainele mult prea groase și care au o privire tristă de… imobilizare.

Nu oi fi eu marele specialist în îmbrăcatul copiilor, dar măcar știu niște lucruri de bază. Hai să le discutăm!

Cum trebuie sa fie hainele copiilor?

În primul rând, am stabilit deja că, atunci când alegi hainele pentru copilul tău, nu ar trebui să îți bați joc de el, doar pe motivul stupid că ”E doar un copil!” și nu ar avea nevoie să arate și cât de cât bine. Copiii nu sunt niște ființe în miniatură, fără creier și fără personalitate, care ar trebui să fie obedienți și cam atât. Copiii au nevoie de îndrumarea părinților și în ceea ce privește simțul estetic.

Apoi, trecem la un capitol extrem de important pentru orice părinte: sănătatea copilului. Culmea e că unii părinți își îmbracă mult prea gros copiii, tocmai cu intenția de a-i ține sănătoși. Dar, cum bine știm, nu toate intențiile bune au și un rezultat pozitiv, deoarece hainele mult prea groase fac copilul să transpire, să îi scadă imunitatea și, evident, să răcească mult mai des.

Un alt punct pe care ar trebui să îl avem în vedere atunci când alegem haine pentru cei mici este calitatea. Și, sincer, nu cred absolut deloc că dacă iei haine pentru copii, pot fi și de o calitate inferioară, pe motiv că oricum nu le poartă mult sau că le murdăresc imediat. Am auzit astfel de păreri și îmi permit să nu fiu de acord cu ele, în ceea ce o privește pe fiică-mea. Pentru că, dacă vreau un copil sănătos, mă asigur că are măcar haine de calitate, care să se așeze bine, care să aibă croiala bună, care să nu se descoasă din prima zi, care să îi țină cald, care să arate bine.

Mână în mână cu calitatea hainelor, unii părinți invocă prețul lor, spunând că nu are rost să investești prea mulți bani în hainele copiilor, cam pe aceleași motive cu cele de mai sus. Permiteți-mi, din nou, să nu fiu de acord. Unu la mână, dacă vrei tot ce e mai bun pentru copilul tău, faci un efort și îi iei lucrurile absolut necesare chiar și la un preț mai mare. Doi la mână, nu ar trebui să existe un semn de egalitate între calitate și ideea de ”scump”. Am văzut de multe ori haine de calitate la prețuri foarte bune, la fel cum am văzut haine foarte scumpe, care nu prea erau de calitate. Iar acum, ofertele și magazinele online pentru copii abundă în haine de calitate la prețuri avantajoase.

Haine de casa pentru copii si Liloo

Un alt aspect care mă macină pe mine dintotdeauna sunt hainele de casă pentru copii. Adică, trening, prijama și alte haine pe care, în mod normal, copilul le poartă prin casă sau prin curte. De cele mai multe ori, părinții și chiar vânzătoarele au această percepție conform căreia această categorie de haine nu trebuie să fie… cine știe ce. Și eu fac ochii cât cepele și mă minunez, neînțelegând de ce copilul meu ar trebui să stea prin casă sau în pat cu niște… cârpe.

Fiind în totalitate adepta magazinelor online, de unde cumpăr mai tot ce am nevoie pentru Rebeca, pentru casă, pentru mine, aleg shoppingul online și când vine vorba de așa-zisele haine de casă pentru copii. De curând am descoperit un site foarte simpatic, cu produse de calitate, care arată foarte bine și au și un preț foarte bunliloo.ro. Îmi place că sunt producători și știu foarte bine ce înseamnă un material de calitate pentru copiii mici și o croială perfectă. Așa că, iată un exemplu de loc din care îi puteți procura celui mic pijamale, treninguri, body-uri, lenjerie și multe alte haine de calitate, perfecte pentru interior sau curte.

Dacă vrei să arunci o privire și să cumperi haine de casă de calitate pentru copilul tău, dă un click aici!

Foto: liloo.ro