Baby Fest, târgul pentru părinți și copii născut anul trecut la Iași, revine și în această toamnă cu a treia ediție. În perioada 25-27 septembrie 2015, în Atrium Palas Mall, părinții vor găsi în același loc mai multe servicii și produse pentru cei mici, cu toate informațiile necesare și, mai ales, la ofertă.

Expozanții de anul acesta sunt: Venicci (cărucioare copii), Danina Line (haine copii), Nouvelle (haine copii), Miere Sabadus (Produse Bio), Generali (Asigurări și economisire), Unirea Hotel & Spa (Organizare de evenimente), Congress Hall Palas (Organizare de evenimente), AxKid (Scaune Auto), Stemsure (Celule stem), Euromedics (Celule stem), Sanodor (Produse din lână), Hymalaya (Produse bio și suplimente nutritive), Kids Garden (Grădiniță), Tesori (Grădiniță), Paradisul copiilor (Grădiniță), Learn with music (Program educațional), BabyWearing (Sisteme de purtare a bebelușilor), De-a dura (Spațiu de joacă).

Duminică, 27 septembrie 2015, în ultima zi de târg, va avea loc un workshop gratuit de parenting cu psihoterapeutul Dana Galupa. Evenimentul va începe la ora 16:00 și se va desfășura în Sala Mozart din Palas Mall. Participarea este gratuită și se face pe bază de înscriere la [email protected] sau la 0741.559.911. Locurile sunt limitate, așa că, dacă vreți să prindeți un loc, înscrieți-vă cât mai repede!

Workshopul are ca titlu ”Un părinte magician, un copil magic” și pune accent pe modul în care își vede copilul părinții. Mai multe detalii despre workshop găsiți aici.

Noi am fost la celelalte două ediții Baby Fest și vă spunem că merită să faceți o vizită și voi. Nu am plecat niciodată cu mâna goală și nici cu sacul de informații utile. Așadar, ne vedem în ultimul weekend din septembrie la Baby Fest!

Foto: Baby Fest