Cu fiecare zi care trece, oamenii îmi spun nu doar că m-am „îngustat” efectiv (la corp, evident), ci și că arăt din ce în ce mai bine. Îmi pare rău, dar de data asta chiar nu pot să fiu modestă și, pe lângă „Mulțumesc!”, adaug cu un mare zâmbet și cu un mare entuziasm: „Știu!”. Pentru că nu doar arăt bine conform spuselor oamenilor, ci mă și simt extraordinar de bine! Așa că radiez de fericire și asta se simte în tot ce fac!

Și dincolo de toate cifrele despre corpul meu pe care mi le furnizează medicul de la Gioconda Medical Spa și care mă laudă pentru această reușită, cel mai important lucru este că mă simt eu cu adevărat bine! Nici nu mai contează că am slăbit 10 kg, că mi-am făcut încă două găuri la curea, că trebuie să îmi schimb garderoba, pentru că atârnă hainele pe mine, că procentele de grăsime din organism au scăzut considerabil, că pielea mea e vizibil mai fermă și mai tonifiată. Important, înainte de toate, e că acum sunt sănătoasă și că mă simt minunat în pielea mea! Că am o energie de îmi vine să mut munții din loc și știu că acum, când am și mai multă încredere în mine, pot mai mult!

De aici vine motivația de a continua în această direcție! Pentru că sunt de abia la jumătatea drumului și mai am de dat jos vreo 10 kg. Apoi, urmează acea parte extrem de importantă de menținere a greutății, a tonusului, a stării de bine. Acea parte despre care mulți spun că este cea mai grea. Însă, eu nu sunt de acord, cel puțin nu în cazul meu! La mine a fost cel mai greu să mă apuc efectiv de slăbit, așa că, oarecum, am avut noroc că am ajuns în spital și m-am automotivat să schimb ceva în viața mea.

Ei bine, treaba asta cu menținerea este grea pentru cei care apelează la diete drastice, care slăbesc mult și repede, adică total nesănătos. Și odată ce faci asta, e normal ca după ce ajungi la greutatea dorită să te îngrași la loc și să pui chiar mai mult decât aveai inițial. Știu foarte bine, că am pățit-o și eu în trecut!

Tocmai de aceea, am hotărât ca acum lucrurile să fie altfel, să fie așa cum ar trebui atât din punct de vedere estetic, dar și medical. De două luni și un pic, de când merg la Gioconda Medical Spa, adică de când mănânc sănătos și fac procedurile de slăbire, am văzut pe propria piele cât de important este slăbitul sănătos și, mai ales, transformarea ideii de dietă într-un stil de viață sănătos.

Chiar nu e greu, odată ce ai motivația și odată ce te obișnuiești! Îți intră în reflex ce anume să mănânci, cum să combini alimentele, cum să slăbești fără să fii slăbită, cum să faci față tentațiilor, cu ce să înlocuiești alimentele nocive, ce produse alimentare și cosmetice să folosești, cum să te bucuri de timp pentru tine și, până la urmă, de sănătatea ta, așa cum fac eu la Gioconda Medical Spa.

Și mă bucur că schimbarea din viața mea a produs un impact și în rândul vostru. Primesc foarte multe felicitări, dar și întrebări despre noul meu stil de viață, semn că oamenii își doresc și ei asta. Trebuie doar să găsească acel impuls care să îi facă să înceapă! Și sper să nu fie cazul de trecut mai întâi prin spital, cum a fost la mine, ca să se apuce și restul oamenilor de avut grijă de sănătatea lor!

M-ai felicitat destul și m-ai admirat că fac ceva pentru mine, gândindu-te că ar fi foarte frumos să treci și tu prin aceste schimbări! Poate a venit și pentru tine vremea să schimbi ceva! Poate azi e ziua în care pui piciorul în prag și îți acorzi mai mult timp pentru tine! Poate de azi începi și tu să ai grijă de sănătatea ta! Ce zici?

Foto: buyolympia.com