„Dacă supraviețuiesc azi, mâine voi fi liberă”

Știți cărțile acelea pe care îți vine să le pui pur și simplu în mâinile oamenilor, ca să le citească neapărat? Așa e și „Alegerea”, o carte de memorii, scrisă de dr. Edith Eva Eger, în vârstă de 92 de ani, supraviețuitoare la Auschwitz.

Aș putea scrie pagini întregi despre această carte, despre povestea de viață a Evei, despre ororile de la Auschwitz, despre traumele adolescenței și, mai ales, despre lupta continuă cu sine. Lupta de a vorbi despre trecut, de a-ți vindeca rănile, de a ierta și de a merge mai departe, cu sufletul împăcat. Și dacă Eva l-a putut ierta pe însuși Hitler și pe toți cei care i-au făcut rău, cred că avem destule de învățat din această carte.

Inițial, am vrut să pun articolului un titlu din categoria „Ce am învățat din…” . Dar am decis că e mai bine să fac aici o listă cu citatele mele preferate din carte, să le împărtășesc cu voi și să învățăm fiecare ce are de învățat în acest moment al vieții lui. Pentru că important e să învățăm câte ceva bun din fiecare biografie, din fiecare carte pe care o citim și din fiecare poveste de viață pe care o auzim!

Supraviețuitorii nu au timp să se întrebe „De ce eu?”. Pentru ei, singura întrebare relevantă este „Și acum ce urmează?”

  1. Atunci când îți forțezi adevărurile și poveștile să stea ascunse, secretele pot deveni propria traumă, propria închisoare. Departe de a diminua durerea, acel lucru, oricare ar fi el, pentru care ne interzicem oportunitatea de a-l accepta, devine o capcană din care este la fel de greu de evadat ca dintre ziduri de cărămidă și zăbrele de oțel. Când nu ne dăm voie să ne jelim pierderile, rănile, dezamăgirile, suntem condamnați să le retrăim la nesfârșit.
  2. Suntem înfometați. După aprobare, atenție, afecțiune. Suntem înfometați după libertatea de a accepta viața și de a ști cu adevărat cine suntem, de a fi noi înșine.
  3. „Victimizarea” vine din interior. Nimeni nu te poate face victimă în afară de tine. Devenim victime nu din cauza a ceea ce ni se întâmplă, ci din cauza a ceea ce alegem să păstrăm din victimizarea noastră. Dezvoltăm o minte de victimă – un mod de a gândi și de a fi rigid, acuzator, pesimist, blocat în trecut, neiertător, punitiv și fără limite sau granițe sănătoase. Devenim propriii noștri temniceri când acceptăm hotarele minții de victimă.
  4. Micile supărări din viață sunt reprezentative pentru marile pierderi; îngrijorările aparent nesemnificative maschează durerile mari.
  5. Supraviețuitorii nu au timp să se întrebe „De ce eu?”. Pentru ei, singura întrebare relevantă este „Și acum ce urmează?”.
  6. Reacția la traumă nu este o tulburare – este un lucru natural și obișnuit. Am presupus că starea de colaps era un semn că sunt complet defectă. Îmi doresc să fi știut atunci că nu eram vătămată, ci că sufeream efectele adverse ale unei vieți fragmentate.
  7. Fiecare moment este o alegere. Indiferent cât este de frustrantă, plictisitoare, restrictivă, dureroasă sau opresivă este experiența noastră, putem alege mereu cum să reacționăm.
    Am patruzeci de ani, vârsta pe care o avea mama când a murit și încă nu am înflorit, încă n-am avut parte de iubirea despre care am crezut că mi se cuvine. Mă simt păcălită, simt că mi s-a refuzat un rit uman fundamental, captivă într-o căsnicie devenită o mâncare fadă, fără nicio așteptare că mă va hrăni, fără nicio speranță că-mi va astâmpăra foamea.
  8. Încă de la prima scrisoare am simțit cum încolțește în mine sămânța unei chemări: dorința de a da sens vieții mele prin a-i ajuta pe alții să-și găsească sensul, dorința de a mă vindeca, astfel încât să-i ajut și pe alții să se vindece, de a-i vindeca pe alții, astfel încât să mă pot vindeca pe mine. Totodată, mi-a reîntărit convingerea, oricât de greșit ar fi fost aplicată atunci când am divorțat de Bela, că am puterea și oportunitatea – și, de asemenea, și responsabilitatea – de a-mi alege propriul sens, propria viață.
  9. A-mi spune DA mie însămi. Voiam să fac acest lucru. Voiam să prosper și să mă îmbunătățesc. Spunând NU altcuiva este o cale de a-mi spune DA mie însămi.
  10. Adevărul este că vom avea parte cu toții, în viață, de experiențe neplăcute, vom face cu toții greșeli, nu vom obține mereu ceea ce dorim. Asta înseamnă să fii om. Problema – și fundamentul suferinței noastre constante – este credința că disconfortul, greșelile, dezamăgirea semnalează ceva în legătură cu valoarea noastră. Credința că nu merităm decât lucrurile neplăcute din viața noastră.
  11. Dacă ar fi să-mi denumesc stilul de terapie, aș numi-o, probabil, Terapia Alegerii, fiindcă libertatea este despre ALEGERE – despre alegerea compasiunii, a umorului, optimismului, intuiției, curiozității și a exprimării de sine. Și despre a fi liber și a trăi în prezent. Dacă rămânem blocați în trecut, atunci înseamnă să trăim în închisoare din proprie voință. Cam la fel cum ar fi să trăim în viitor. Singurul loc unde ne putem exersa libertatea de alegere este prezentul.
  12. Numai eu pot face ce pot face eu, în felul în care o pot face.
  13. Putem alege să fim propriii gardieni sau putem alege să fim liberi.
  14. Vom fi mereu ceea ce este fiecare om care a îndurat suferința. Nu putem șterge durerea. Dar suntem liberi să acceptăm cine suntem și ce ne-au făcut alții, apoi să mergem mai departe.
  15. Eliberarea vine odată cu acceptarea.
  16. Avem capacitatea de a urî și capacitatea de a iubi. La care ajungem, de noi depinde.
  17. Experiențele noastre dureroase nu sunt o răspundere – sunt un dar. Ne dau perspectivă și sens, ne dau oportunitatea de a ne găsi scopul individual și forța.
  18. Întreabă-te: Ce îți dorești?, Cine vrea lucrul ăsta?, Ce vei face în legătură cu asta?, Când?
  19. Libertatea constă în cântărirea alegerilor pe care le avem și în examinarea consecințelor acestor alegeri.
  20. Puterea nu înseamnă să reacționezi, ci să răspunzi – să-ți percepi sentimentele, să te gândești la ele și să planifici acțiuni eficiente care să te aducă mai aproape de obiectivul tău.
  21. Iertarea nu înseamnă să-l ierți pe cel care te-a molestat. Înseamnă să ierți acea parte din tine care a fost victimizată și să lași la o parte învinovățirea.
  22. Timpul nu vindecă. Ci ceea ce faci tu cu timpul. Vindecarea este posibilă când alegem să ne asumăm responsabilitatea, când alegem să ne asumăm riscuri și, în cele din urmă, când alegem să ne eliberăm de răni, să lăsăm deoparte trecutul sau durerea.
  23. Ne dorim atât de mult să înțelegem adevărul. Ne dorim să fim responsabili pentru greșelile noastre, să fim cinstiți în ceea ce privește viața noastră. Vrem motive, explicații. Vrem ca viețile noastre să aibă sens. Dar să te întrebi „de ce?” înseamnă să rămâi în trecut, să stai în compania vinovăției și regretului tău. Nu-i putem controla pe alții și nu putem controla trecutul.
  24. Cea mai mare închisoare este în propria minte, și în buzunar ții deja cheia: disponibilitatea de a-ți asuma deplina responsabilitate pentru viața ta; disponibilitatea de a risca; disponibilitatea de a te elibera pe tine însuți de judecată și de a-ți recupera nevinovăția, acceptându-te și iubindu-te pentru ceea ce ești cu adevărat – uman, imperfect și întreg.
  25. Nimeni nu-ți poate lua ce-ți pui în minte.
  26. Nu puteți schimba ce s-a întâmplat, nu puteți schimba ce ați făcut sau ce vi s-a făcut. Dar puteți alege cum să trăiți acum. Puteți alege să fiți liberi!

Sunt sigură că fiecare citat de mai sus are o altă semnificație pentru fiecare dintre voi, la fel cum cred că veți găsi în carte alte și alte citate, în care vă veți regăsi poate mai mult. În plus, contextul în care veți găsi aceste citate vă va face să le înțelegeți și să le apreciați mai bine. De aceea, vă recomand să citiți cartea Alegerea, să vă vindecați propriile răni și să alegeți să fiți liberi!

O găsiți la reducere pe site-ul celor de la Editura Trei, în colecția PandoraM, acolo unde tocmai a fost publicată!