Azi noapte la ora 02:00 stăteam în pat cu cartea Iubire vinovată în mâini și cu ochii plini de lacrimi. Efectiv nu am putut să o închid și să adorm până ce nu am terminat-o, iar finalul m-a făcut să izbucnesc pur și simplu în plâns.

Eroina cărții este Georgie Connolly, o actriță pasionată de munca ei și de viața agitată pe care o trăiește la New York. Soțul său, Peter Martin, este un așa-zis scriitor care a încercat toată viața lui să publice cel puțin o carte, însă nu i-a reușit niciodată. Pentru a-și putea întreține familia, se angajează ca editor la un ziar financiar și continuă să scrie romane doar pentru simpla lui pasiune.

După două nașteri, în urma cărora au rezultat trei copii (un băiețel și alți doi gemeni), Georgie se simte obosită și inutilă și îi este groaznic de dor de munca sa. Având cheltuieli foarte mari și primind oportunitatea de a lucra pe un salariu motivant la o publicație din Marea Britanie, Peter își ia familia și se mută la Londra.

Aici, Georgie revede un amic mai vechi, care îi obține un rol într-o piesă de teatru. Piesă ce avea să o schimbe pentru totdeauna, atât pe ea, cât și destinul familiei sale. Este vorba de un monolog al Dorei Jordan, cea mai faimoasă actriță de comedie din secolul al XVlll-lea și mamă a treisprezece copii. Georgie se identifică enorm de mult cu personajul și începe o adorație nemaivăzută pentru femeia care nu încetează nici o clipă să o fascineze.

După succesul piesei în Londra, producătorii decid un turneu, iar Georgie este nevoită să stea mai multă vreme departe de familia sa. De ziua ei, Peter decide să îi facă o surpriză și apare cu un buchet de flori în fața camerei de hotel în care locuia Georgie acum. Însă, nu își găsește soția singură, ci dezbrăcată în brațele autorului care a scris piesa de teatru. Peter simte cum tot universul său se năruie și nu îi vine să creadă că a pierdut-o pe femeia care îl făcea atât de fericit.

Georgie încearcă să îi explice soțului său că îl iubește și că își dorește să rămână alături de familia sa, pentru că scriitorul nu a însemnat nimic pentru ea, însă Peter este prea dărâmat și mult prea afectat de ceea ce tocmai văzuse.

După ceva timp, într-o oarecare încercare de reconciliere, Peter trece prin cabina lui Georgie și vede o scrisoare de dragoste de la Piers, scriitorul scenariului, pentru soția lui. Înnebunit de durere, dă foc scrisorii și pleacă împreună cu cei trei băieți la un restaurant din apropiere. La scurtă vreme, află că teatrul a luat foc în întregime și fuge într-acolo, lăsându-și băieții în grija unei femei din restaurant. Oricât de mult greșise Georgie față de el, nu ar fi vrut să o piardă într-un incendiu, cu atât mai mult într-unul produs de el. O găsește teafără pe Georgie, însă află că unul dintre băieții lui a fugit de la restaurant și a venit să își salveze eroic mama. Însă, eroismul lui nu a putut învinge furia flăcărilor care l-au înghițit cu totul din această lume.

Durerea celor doi părinți în fața acestui tragic eveniment… e greu de descris în cuvinte. Însă, Nancy Woodruff reușește să o facă într-un mod remarcabil, care pe mine m-a făcut să plâng pur și simplu. Cartea este scrisă din perspectiva lui Peter, soțul lui Georgie, și surprinde într-o manieră extrem de atractivă toate trăirile lor de-a lungul vieții.

Cartea Iubire vinovată a lui Nancy Woodruff mi-a intrat repede în suflet și sunt sigură că va intra și în sufletele voastre. O găsiți pe Libris.ro, la un super preț!

Foto: theguardian.com