Aflându-mă în oraș zilele trecute, am asistat, din păcate, la un moment tensionat din viața unei familii compusă din mamă, tată și fată de vreo cinci ani. Mama se duce până la toaletă și lasă copilul în grija tatălui. Când revine, fata urlă din toți rărunchii, pentru că a alergat, a căzut și s-a lovit. Prima reacție a mamei la acest moment a fost către tată, căruia i s-a adresat pe cel mai urât ton posibil: ”Handicapatule, ți-am spus să ai grijă de ea! Ce e așa de greu?”. Și da, ”discuția” s-a întâmplat de față cu fata lor, care a început să urle și mai tare.

Acum, nu știu cum discutați voi cu soții voștri, dar noi nu ne vorbim așa nici măcar când suntem singuri și ne certăm, darămite când avem și copilul de față. Să fim serioși, toate cuplurile se ceartă. Dar una e să ne certăm și una e să ne jignim. Iar a te jigni de față cu cei mici… nici nu mai spun!

Oare ce părere are acea fetiță despre tatăl ei și despre ideea de căsnicie? Că tatăl ei este un incapabil și că este ok să îți jignești partenerul? Că așa trebuie să procedeze și ea cu soțul său, când va fi mare? Din păcate, înclin să cred că da.

Parintii vostri s-au certat vreodata in fata voastra?

Îmi aduc aminte când eram eu copil și îi vedeam pe ai mei că se ceartă. Nu se jigneau, dar o simplă ceartă banală pentru adulți este în ochii copiilor ceva terifiant și marcant. Apoi, când am văzut în alte familii cupluri care se jignesc sau se bat, am făcut ochii cât cepele și nu știam ce și de ce se întâmplă. Bine că am luat modelul părinților mei și nu al altora.

Dar, revenind la acea fetiță și la jignirile în cuplu de față cu cei mici, am o rugăminte mare la toți părinții care citesc acest articol: știu că la nervi îți vine să spui multe, dar gândește-te de două ori înainte să spui ceva ce ai putea regreta. Și, mai important, nu uita că întotdeauna copiii imită adulții. Așa că, dacă vrei un copil cu o părere bună despre căsnicie, arată-i ce înseamnă iubirea și respectul în cuplu! Arată-i că mami și tati se iubesc și se respectă și va fi fericit să vă aibă ca părinți!

Foto: womansday.com