Primesc mai tot timpul e-mailuri și mesaje de la mame cu tot soiul de întrebări. Le ajut și le îndrum cum pot și mă asigur că îmi însoțesc de fiecare dată mesajul cu câteva cuvinte de sprijin și de încurajare pentru ele. Acum câteva zile, de exemplu, am primit un e-mail de la o mamă de doi copii. Fata ei era la preadolescență, iar băiatul era de o seamă cu Rebeca mea, adică trei ani. Mi-a scris pentru că era epuizată, deoarece își alăpta băiețelul zi și noapte de trei ani încoace și nu știa ce să mai facă să oprească acest proces. Efectiv, nu mai putea și nu mai voia să continue.

Eu nu știu cum e să alăptezi atâția ani. Eu am alăptat-o pe Rebeca doar două luni, pentru că atât au binevoit sânii mei să dea lapte. Bine, cred că nu era vorba doar despre sâni, ci despre mintea mea, care a respins din prima ideea asta. Mi-a fost tot timpul frică și groază de alăptat, așa că întreg corpul meu a preluat mesajul și s-a conformat. A fost un adevărat chin în acea perioadă, mai ales cu toate schimbările și modificările prin care am trecut și care m-au dus, inevitabil, spre depresie.

Eu am cărat după mine încălzitoare, sterilizatoare, biberoane și tot felul de produse de astea. Deci, chiar nu știu cum e să alăptezi ani de zile și să ai la îndemână doar sânii pentru hrănirea copilului. Dar, știu că atât alăptatul, cât și folosirea de biberoane pot fi istovitoare pentru o mamă, din două puncte de vedere:

  1. Oboseala cronică;
  2. Presiunea societății și a celorlalte mame care sprijină alăptarea.

Serios, este o presiune atât de mare, încât te întrebi cum de pot sări niște femei atât de tare la gâtul tău, doar pentru că nu îți alăptezi copilul așa cum scrie la carte. Am primit și eu destule cuvinte grele pe subiectul ăsta și știu cum e, așa că o înțeleg pe mama care mi-a scris, cu teamă de reacțiile acuzatoare la adresa ei. Și nu e singura care mi-a scris despre asta! Sunt multe mame care refuză să iasă în față și să vorbească deschis despre alăptare și despre lipsa ei, din cauza reacțiilor negative și a „gurilor-rele”.

Nu sunt specializată pe subiectul alăptare, nu aș putea să îi explic cuiva ce și cum, nu știu care sunt regulile acceptate de grupurile de alăptare, nu am descoperit bucuria alăptării, ca alte mame. Însă, m-aș bucura enorm, dacă nu ar mai exista presiunea asta asupra mamelor și toate mesajele acuzatoare, care le transmit că nu sunt mame bune, dacă nu alăptează. Mi-ar plăcea, în schimb, să văd sprijin și cuvinte de încurajare, indiferent dacă o mamă alăptează sau nu, naște natural sau nu, își poartă bebelușul în wrap sau nu. Parcă parentingul se axa pe blândețe, nu pe huiduială și dezaprobare, nu-i așa?

Foto: blogs.wsj.com