Nu mi-a plăcut niciodată matematica. Până când am citit cartea Profesorul și menajera și am înțeles că motivul pentru care nu mi-a plăcut niciodată este că nu am avut pe nimeni în jurul meu care să îmi dezvăluie magia matematicii. Bine, nu vreau să exagerez acum și să spun că după ce am citit această carte am început să fac ecuații și fracții în fiecare zi, însă, e un punct de plecare în a-i da matematicii o șansă și de a o privi cu alți ochi.

Cartea este scrisă de Yoko Ogawa, una dintre cele mai apreciate și premiate scriitoare din Japonia. Bine, recunosc că sunt o adevărată fană a culturii japoneze și poate a influențat și asta modul în care văd acum matematica prin această carte.

Profesorul și menajera” este o poveste minunată, pe care eu una amîndrăgit-o imediat și pe care am savurat-o cuvânt cu cuvânt, pagină cu pagină. Iar când s-a terminat, aș fi vrut să mai fie, pentru că mi-a rămas în suflet.

Personajele nu au nume, însă Yoko Ogawa scoate la iveală cele mai importante aspecte ale înfățișării și personalității lor. Profesorul este un bătrân care are nevoie de îngrijirea unei menajere. A fost un renumit profesor de matematică, însă, din cauza unui accident de mașină, memoria lui se șterge la fiecare 80 de minute. Menajera este o tânără de nici 30 de ani, care se angajează la profesor și are grijă de el. Radical este băiețelul de 10 ani al menajerei, care devine imediat prietenul cel mai bun al profesorului, de la care învață pasiunea pentru matematică, devenind ulterior chiar el profesor în acest domeniu.

Cartea este un monument de lecții și povești despre prietenia adevărată, greutățile vieții, destinul tragic, adevăratele pasiuni, copilăria unui băiețel, greutățile unei mame singure, sărăcia clasei de jos, misterele matematicii, frumusețea și rigurozitatea unei culturi întregi.

Eu una am adorat această carte, pe care v-o recomand și vouă spre lectură cu mare drag! O găsiți la preț bun pe Libris.ro, alături de alte cărți minunate pentru voi și pentru copiii voștri!

Foto: abcnews.go.com