Misterul de la London Eye este o carte care va încânta orice tânăr și care va pune un zâmbet de îndrăgire pe chipul oricărui adult care o va citi. Siobhan Dowd, cea care a scris această carte și care, din păcate, nu mai este printre noi, a câștigat cu Misterul de la London Eye Premiul NASEN & TES 2007, la secțiunea „Cartea pentru copii cu nevoi speciale”.

Ted este un băiețel special. El suferă de una dintre acele afecțiuni care îl fac să gândească altfel și să fie privit diferit de oamenii din jurul lui. Într-o zi, în casa lui Ted își face apariția sora mamei lui, alături de fiul ei, Salim. Au venit să stea în vizită câteva zile, în drumul lor spre New York, unde aveau să se mute de acum.

Cât stă la Londra, în casa rudelor sale, Salim își mărturisește dorința de a se da în London Eye, celebra roată imensă din care poți vedea întreg orașul. Mama lui Ismail acceptă să îi facă pe plac fiului său, mai ales că acesta nu prea voia să se mute la New York. Nu îi place în schimb ideea de a aștepta la rând atât de mult, așa că merge împreună cu sora sa la o cafenea din apropiere și îi lasă pe copii să cumpere bilete pentru toată lumea.

Ismail, Ted și sora sa mai mare, Kat, așteaptă nerăbdători să le vină rândul să urce în roată când, la un moment dat, sunt abordați de un bărbat care le dă un bilet gratuit, pe motiv că lui i s-a făcut rău și că nu mai poate să urce. Cum era un singur bilet, iar Ted și Kat mai urcaseră în roată până atunci, l-au lăsat pe Ismail să se bucure singur de această experiență.

Singura problemă din toată această situație este că Ismail s-a urcat într-una din cabinele de la London Eye, dar nu s-a mai dat jos. Cum a dispărut un tânăr dintr-o capsulă închisă ermetic? Bineînțeles, Ted și Kat încep o adevărată muncă de detectivi, iar misterul este elucidat cu ajutorul minții sclipitoare a lui Ted, băiețelul cu nevoi speciale.

Veți îndrăgi și voi, cu siguranță, această carte și o veți savura alături de copiii voștri! O găsiți pe Libris.ro, alături de multe alte titluri atractive din categoria Young Adult.

Foto: telegraph.co.uk