De ce ne faceam noi temele pentru acasa?

Îmi amintesc de perioada în care noi am fost elevi și mă gândesc cu groază, atât la sistemul nostru de învățământ, cât și la acea expresie oribilă care ne-a marcat copilăria: ”Teme pentru acasă”. Nu și-a pus nimeni problema dacă erau prea multe sau dacă ne erau utile, însă tot ceea ce știam era că TREBUIE să le facem.

Și veneam acasă obosiți după cele cinci-șase ore de la școală, mâncam ceva și, înainte de orice activitate am fi vrut să facem, TREBUIA să ne facem temele. Așa că, ne scoteam pe birou o sumedenie de cărți, caiete, culegeri și alte minunății conexe și începeam ”făcutul temelor”, cu același entuziasm pe care îl are cineva ce urmează a fi schingiuit. Ore întregi petrecute cu nasul în cărți și caiete, neplăcându-ne ce facem și, mai ales, neînțelegându-le rostul. Și după atâtea ore de încercări, frustrări, automotivări, ne duceam cu capul plecat la părinți, pentru că urma să fim verificați și ascultați. Toceam repede, doar ca să ne impresionăm părinții, să vadă că ”am învățat” și să ne dea voie afară. Speram doar să putem impresiona și profesorii, ca să putem lua o notă mare. Deci, da, temele erau făcute fără motivație, fără plăcere, cu scopul de a ieși mai repede afară și de a-i impresiona pe ceilalți. Ne gândeam doar la momentele atât de plăcute pe care le petreceam jucându-ne în sală cu toți colegii și nu ne puneam vreodată problema ”DE CE” facem teme pentru acasă.

Voiam doar să copilărim, să descoperim, să alergăm cu prietenii pe afară, să facem lucrurile care ne plac. Și vedeam temele ca fiind obstacolul principal în calea fericirii noastre. Nu puteam să ieșim afară, pentru că TREBUIA să facem teme. Nu puteam să petrecem timp de calitate cu părinții noștri, pentru că TREBUIA să facem teme. Și ei veneau obosiți după opt ore la muncă și nu înțelegeam de ce ei se pot odihni, iar noi trebuia să trecem în schimbul doi acasă, la ”făcutul temelor”.

Oamenii de succes si temele pentru acasa

Ai mei se mândreau peste tot cu mine, pe atunci fiind motiv de mândrie că ”Fata mea stă toată ziua cu nasul în cărți”. Eram frântă de oboseală și nu făceam deloc ce-mi place, dar măcar părinții mei erau mândri de mine. Pe atunci se punea preț pe rigorile școlii, pe disciplină, pe cantitatea temelor de acasă, pe ideea că, dacă un copil stă încuiat în camera lui, cu ochii în cărți la lumina lampei, el automat învață și, implicit, va fi ”un om de succes”. Urăsc și acum expresia asta și, încerc pe cât posibil, să le spun tuturor că succesul fiecăruia stă, de fapt, în fericirea lui, și în faptul că face ce îi place.

Pe noi nu ne întreba nimeni dacă suntem fericiți făcând una sau alta. Nici nu concepea cineva să gândească în afara regulilor vremii și să îi pese cuiva de nevoile noastre de copii. Profesorii ne dictau pagini întregi, fără să ne insufle câtuși de puțină pasiune pentru acea materie, iar a doua oră eram notați și jigniți că ”nu ne-am făcut BINE temele”. ”Binele” ăsta era un termen universal valabil la acea vreme, pentru că nu se punea absolut deloc accent pe creativitatea și personalitatea fiecărui elev, ci dacă dădeam răspunsul pe care îl știau profesorii. Țin minte că ”am îndrăznit” odată să am altă părere decât profesoara de filosofie și mi s-a urcat în cap furioasă, spunându-mi că ”nu gândesc corect”.

Am fost o generație de roboței, care au memorat munți de informație, pentru că ”așa trebuie”, și ne-am sacrificat din timpul pe care l-am fi putut petrece conectându-ne cu părinții noștri și făcând împreună tot felul de activități de familie. Mă gândesc că mi-ar fi plăcut mai mult să știu să merg cu bicicleta sau să înot, decât să știu să fiu obedientă în fața unui sistem de învățământ bolnav. Din păcate, mă gândesc la toate aceste lucruri acum, când e deja târziu pentru mine. Dar, nu și pentru copilul meu!

Luati-va cartea ”Mitul temei pentru acasa”!

Mi-am adus aminte de toate aceste lucruri, savurând cuvânt cu cuvânt cartea ”Mitul temei pentru acasă” scrisă de Alfie Kohn. Este o carte pe care aș pune-o în mâna tuturor profesorilor și a părinților care pledează pentru temele care trebuie făcute acasă.

Ca de obicei, Alfie Kohn a scris încă o carte pe gustul meu, o carte care mă face să îmi ridic întrebări și, mai ales, să iau atitudine. Revin în zilele următoare cu o recenzie amănunțită a cărții. Am vrut momentan să expun legătura dintre experiența personală și ceea ce se întâmplă încă în școlile din România. Până atunci, să știți că lucrarea este proaspăt scoasă la Editura Multimedia Est Publishing și este disponibilă în shopul Totul despre Mame.

Foto: newsworks.org