Stăteam la biroul meu și mă uitam când pe geam, când în laptop, în căutare de inspirație pentru scris. Mă gândeam că ar trebui să mă relaxez un pic, ca să îmi limpezesc mintea. Și deodată am avut imaginea unui moment doar al meu, cu o cană mare de ceai în mână și un zâmbet larg pe față. Și cum Internetul e peste tot mai nou și știe toate obiceiurile noastre de consum, îmi apare pe ecran textul ceai verde la preț mic pe ArtaCeaiului.ro.

Evident, mai intrasem de mai multe ori pe acest site, pentru că în ultima perioadă am făcut o pasiune pentru această licoare delicioasă. Ce-i drept, pe măsură ce înaintezi în vârstă îți dai seama că poți înlocui cu succes cănile de cafea în plus din timpul zilei cu niște cești de ceai, o variantă de o mie de ori mai sănătoasă pentru corp și minte.

Îmi aduc aminte când eram mai tânără și tata mă tot bătea la cap să mai renunț la numărul de căni mari de cafea, care ajunsese și la cinci pe zi. Evident, nu ezita deloc să îmi înșire beneficiile ceaiului pentru sănătate și să îmi spună cum mă poate ajuta fiecare plantă în parte. Ce-i drept, cu timpul mi-am dat seama că o cană de ceai potrivit este mană cerească, indiferent de starea pe care o ai și ce anume vrei să faci. Așa am învățat multe lucruri despre ceai, mi-am cumpărat multe tipuri de ceai acasă și beau ceai și atunci când ies în oraș. Mai puțin când ies cu fetele și se impune savurarea unui pahar de vin, normal!

Îmi place să aleg tipul de ceai pe care urmează să îl beau, să îi analizez conținutul și să savurez fiecare aromă în parte: cocos și trandafiri, ginseng și ghimbir, sau ceai verde cu mango și coacăze. Îmi place ritualul ceaiului în sine și ce poate face el pentru starea de spirit: înainte de culcare, pentru un somn liniștit; dimineața, pentru energie; sau în timpul zilei pentru inspirație și relaxare.

De la momentul stabilirii acțiunii pe care o va avea asupra mea până la savurarea ultimei picături de ceai e cale lungă. Mai întâi analizez toate tipurile de ceai disponibile în casă, apoi aleg unul și îi miros aroma, pun apa la fiert în ibric, pregătesc amestecul de ceai, apoi torn apa clocotită în cana specială, pun amestecul de ceai și îl las la infuzat. După ce trece perioada recomandată de infuzare (pentru că la fiecare tip de ceai e diferită), scot plantele, miros licoarea și încep să o savurez picătură cu picătură. Și de fiecare dată mă alint și mă relaxez, fie că sunt la birou, pe canapea, sau în pat. Ăsta e momentul meu cu aromă de ceai!

Foto: youqueen.com