Când mai scrii despre Lagom? Hai, că ne-a plăcut și mai vrem!”. Băi, dar parcă suedezii aveau răbdare… nu ați înțeles nimic din celelalte articole? Of, bine, bine! Voiam să vă mai țin un pic în suspans, dar dacă până și oamenii de la editură mi-au zis că le-a plăcut ideea și că mai vor, atunci e musai să vă mai aduc un articol despre conceptul Lagom – secretul suedez al vieții bune.

Astăzi vorbim despre ce înseamnă pentru suedezi munca, afacerile și banii. Sunteți pregătiți? Bine, pentru că trebuie să vă avertizez că e fix pe dos decât modul în care sunt obișnuiți în general românii!

  1. Când vine vorba de locul de muncă și câștigarea veniturilor, suedezii abordează problema cu etică, corectitudine, loialitate și încredere;
  2. Lagom pune accent pe ideea de echipă, unde toți lucrează în mod egal pentru a fi atins un mare bine general pentru ca afacerea în sine să fie bună;
  3. Când se anunță o treabă de făcut, suedezii nu își suflecă mânecile și se apucă de treabă. Mai întâi, ei analizează și planifică, pentru că sunt de părere că doar o bună pregătire aduce și o eficiență în muncă;
  4. Părerile tuturor din echipa de lucru sunt ascultate și nu se ia nicio decizie dacă nu sunt toți de acord;
  5. În companiile suedeze, vom întâlni structuri organizaționale pe orizontală, unde toată lumea vorbește deschis și relaxat;
  6. Lagom susține că toți suntem egali și că trebuie să fim tratați în consecință, indiferent de titlurile sociale sau statutul cultural, așa că este ceva obișnuit ca CEO-ului companiei să i se spună pe nume;
  7. La suedezi, este ceva firesc să refuzi munca suplimentară pe care ți-o dă șeful. Și asta nu pentru că nu ai chef, ci pentru că acceptarea ar îngrădi capacitatea de a livra ce am promis deja, lucru care ar duce la conflicte și dispute. E vorba de așteptări realiste și de respectarea promisiunilor făcute;
  8. Lagom presupune îndepărtarea oricărei forme de stres la locul de muncă. Asta include de la zile libere și îmbrăcăminte lejeră, până la celebrele pauze fika;
  9. Suedezii nu se află niciodată în competiție unul cu altul! În loc să concureze, suedezii își găsesc echilibrul, își activează competențele individuale și își identifică puterile esențiale. Concentrarea constantă asupra câștigurilor individuale înseamnă că pierzi din vedere obiectivul de afaceri al echipei;
  10. Suedezii nu se întrerup unul pe celălalt în timpul discuțiilor. Din contră, te ascultă atent, te lasă să îți termini ideea și mențin în tot acest timp contact vizual cu tine;
  11. Suedezii muncesc pentru a trăi, nu trăiesc pentru a munci. Adică muncesc fix cât trebuie și nu simt nevoia de a acumula în exces, de dragul unul succes aparent. Așa că nu e de mirare că suedezii au cinci săptămâni de concediu date prin lege, o mulțime de sărbători, zile libere și pauze și că de cele mai multe ori pleacă de la birou în minutul în care li s-a terminat programul sau chiar mai devreme. Majoritatea magazinelor se închid la ora 18:00, iar în weekend magazinele au program scurt, tocmai pentru a proteja echilibrul dintre muncă și viața personală a lucrătorilor comerciali;
  12. În 2016, în urma unui studiu asupra a 139 de țări, Forbesc a clasat Suedia pe locul 1 în lume la modul de a face afaceri și la locul 4 în lume în ceea ce privește nivelul mic al datoriei naționale;
  13. Suedezii au un buget foarte bine planificat, ceea ce nu îi duce nici la excese, nici la datorii. În plus, atunci când fac cheltuieli, înlătură orice ideea de superficialitate și se bazează doar pe acele lucruri care țin de funcționalitate și de valoare sentimentală;
  14. Suedezii plătesc taxe, ce-i drept multe și mari, însă au un sistem foarte bine pus la punct în ceea ce privește banii comunici. Practic, ei văd aceste taxe colectate ca o comoară comună, care le permite cetățenilor să beneficieze oricând de beneficii: concedii plătite de creștere a copilului, sumele de șomaj sau de pensie, subvenționarea sistemului de educație, plata chiriei când este cazul și tot așa. Plata taxelor contribuie la plasa de siguranță colectivă în ceea ce privește liniștea financiară;
  15. Suedezii își satisfac nevoile cu modestie, dar adecvat, fără să afișeze un stil de viață plin de grandomanie, pe care nu îl pot susține financiar.

Nu cred că ar strica să încercăm să preluăm puțin din conceptul lagom, mai ales în ceea ce privește banii și munca. Să nu mai muncim atât de mult, să nu ne mai gândim doar la câștiguri financiare și să nu mai uităm de echilibrul dintre muncă, viață personală și nevoile individuale!

Mai bine vă luați o carte bună ca Lagom și vă schimbați stilul de viață într-unul cu adevărat bun!

Nu uitați: Mai puțin este destul!

Foto: Pinterest