Drumul încununat cu vin și ouă

Sâmbătă. M-am trezit dis-de-dimineață, pe la 4 și ceva, chioară de somn și cu o mie de emoții. La 6:30 m-am proptit în fața autocarului care avea să mă ducă de la Iași la Brașov. Cum ce făceam la Brașov? Trebuia să lansez cartea Femei perfect de imperfecte!

Șoferul era genul de tip cu glume în program, dar, din fericire pentru mine, erau glume bune! Pe la jumătatea drumului nostru, deja un pic mai destinsă de la discuțiile pline de umor, văd în stația unde a oprit autocarul un tip pe la 50 de ani, cu mustăcioară și două genți în care puteau încăpea lejer vreo doi porci. Își pune gențile în portbagaj, iar când trece pe lângă mine lasă un danf sănătos de alcool de-mi vine instant să îmi mut nasul în cealaltă parte.

Toate bune și frumoase până ajungem în stația de la Brașov! Îmi iau haina pe mine, îmi pun geanta pe umăr și mă îndrept spre portbagaj să îmi recuperez geamantanul. Și cum cobor eu scările autocarului, îl aud pe șofer cum țipă la călătorul mustăcios: „Ce-ai făcut, dom`le? De ce nu ți-ai închis bidoanele cu vin? Ia uite, ți s-au mai spart și ouăle! Uite ce dezastru ai făcut aici! Uite cum arată bagajele oamenilor!”.

Cu fiecare pas și cu fiecare vorbă a șoferului mi se puneau tot mai multe noduri în gât. Deja îmi imaginam geamantanul meu îmbibat cu vin și ouă sparte, iar eu alergând prin Brașov să îmi cumpăr haine noi pentru lansare. Când mi-am văzut geamantanul în ce hal arăta, nu știam ce să fac prima oară: să îl deschid și să verific că totul e ok sau să îl strâng de gât pe omul ăla, până ce-i cădea și mustața vieții. Am deschis, evident, geamantanul! Nici măcar nu mi-a păsat că îmi vede toată lumea lenjeria intimă și toate cele câte mai erau în el! Eu trebuia să văd dacă hainele mele pentru lansare sunt în regulă! Din fericire, aveam un geamantan bun și nu a intrat nimic în el! Femeile din jurul meu au sărit să mă ajute să îl șterg cu șervețele, iar mie mi-a revenit zâmbetul pe față când șoferul i-a spus mustăciosului „Acum cere-i măcar scuze domnișoarei!”. Aaaaw, domnișoarei?! Serios?! Mi-am dat părul după ureche și am zâmbit tâmp, ca o fată mare dată pe spate de un prim-compliment!

Coroana! Coroana! De două ori Coroana!

Mi-am luat geamantanul murdar de vin și de ouă sparte, am chemat un taxi și i-am spus taximetristului că merg la Hotel Coroana. M-a dus! Am văzut eu că nu e chiar în centrul orașului așa cum îmi ziseseră organizatorii, dar am mers pe mâna lui, că doar el era din Brașov, iar eu eram turistul. Am intrat în hotel, i-am zis tipului de la recepție cum mă cheamă și că sunt cu târgul de carte, iar el îmi răspunde foarte amabil: „Ah, sunteți în cameră cu domnul Vereș!”. Am făcut ochii cât cepele, am analizat rapid situația și i-am spus omului, la fel de amabil, că nu îl cunosc pe domnul Vereș și cu siguranță nu stau în cameră cu el. Ca după o revelație divină, recepționerul îmi zice: „Aaah, înseamnă că sunteți la celălalt Hotel Coroana!”. Serios?! Sunt două hoteluri Coroana iar eu am nimerit, evident, la cel greșit?

Am chemat din nou un taxi, am băgat în portbagaj geamantanul murdar și am pornit spre celălalt Hotel Coroana. Taximetristul nu știa sigur unde și care e hotelul cu pricina, așa că, atunci când am ajuns unde presupunea el că este, mi-a zis să aștept în mașină că merge el să verifice. L-am văzut că se întoarce bosumflat și deja așteptam să îmi spună că nu e ăla, când îl aud: „Ăsta e hotelul! Dar, știți… e doar de două stele!”. Am început să râd, mulțumindu-i frumos omului și explicându-i că nu am nicio problemă cu numărul de stele.

Hotelul Coroana era lipit de un alt hotel și puteai intra lejer dintr-unul în altul. Mi-am luat cheia de la recepție și m-am îndreptat spre camera 320. Cred că ghiciți deja la care cameră 320 am băgat cheia în ușă! Evident, la celălalt hotel, că doar sunt o femeie perfect de imperfectă, vorba cărții! Până să îmi dau seama, deja mă gândeam că trebuie să cobor iar cu geamantanul la recepție și să le spun că nu merge cheia! De abia apoi mi-am ridicat privirea deasupra ușii și am văzut că eram, de fapt, în celălalt hotel.

Conversații indiscrete în… baie

Într-un final, am ajuns în camera mea! M-am dus și eu la baie ca omu` după o călătorie de mult prea multe ore să fac un duș și să îmi revin un pic. Baia mea era lipită de baia camerei alăturate printr-un perete care nu ajungea până în tavan. Între tavan și perete erau vreo 50 de cm de geam mat, ceea ce făcea să se audă orice zgomot dintr-o baie în alta. Bine măcar că nu se și vedea! Cum ar fi fost: „Ce faci, vecine? Mă speli și pe mine un pic pe spate?”. Mă pregăteam de duș când aud din baia vecină o voce de bărbat vorbind la telefon cu nevastă-sa: „Tu ești nebună? Cu cine să fiu la Brașov? Sunt aici cu treabă! Nu e nimeni cu mine în cameră!”. Am înlemnit! Deja îmi imaginam cum scot un sunet cât de mic, iar femeia aia intentează divorț! Așa că am început să fac pași mărunți cu spatele și să ies cât mai repede din baie, ca să îi las pe cei doi să își rezolve problemele conjugale. Bine, trebuie să recunosc că mi-a trecut prin cap să fac și o glumă proastă și să strig „Hai, iubi, vii odată în pat?”. Dar nu am fost nicicând chiar atât de crudă, așa că am tăcut mâlc!

A doua zi, la lansare, am pățit-o cu bluza care mi s-a agățat și despre care am scris aici. Una peste alta, a fost un weekend nu doar cu peripeții, dar și cu multe emoții. Pe scurt, a fost un weekend pe care nu îl voi uita nicicând! Nu pentru că mi-a rămas geamantanul pătat de vin și ouă, nu pentru că acum verific de fiecare dată câte hoteluri cu același nume există într-un oraș, nu pentru că de acum înainte o să mă uit prima dată la baie într-o cameră de hotel! Ci pentru că am lansat prima carte, dincolo de peripeții și emoții!

Foto: deviantart.com