Provocări. Provocări. Provocări.

Îl știți pe Al Bundy care stă ca un leneș, pe canapea, cu berea în mână, în timp ce își amintește cu nostalgie cât de bun era la sport în liceu, acum o mie de ani? Ei bine, da, am avut și eu un flash de ăsta când m-am dus vineri seara la Parc Aventura Nativa, un spațiu recreativ nou-deschis în pădurile de la Bârnova.

De ce am avut un flash cu Al Bundy în mijlocul naturii, într-o seară menită mișcării? Pentru că, la fel ca Al Bundy, și eu am fost foarte tare în liceu. Aveam o condiție fizică excelentă, eram prima la viteză și îi luam pe toți cu o tură de teren la rezistență. Ce mai? Auzeam uralele în jurul meu și mă simțeam ca o vedetă de sport. Și, în naivitatea mea, m-am dus cu același gând și cu aceeași încredere vineri seara, să fac trasee prin pădure. M-am îmbrăcat corespunzător, m-am echipat frumos și am urcat dealul spre primul traseu. Nu știu cum să vă zic… dar nici nu ajunsesem pe platforma de la traseu, că eu deja gâfâim. Bine, nu chiar tare, că îmi fac exercițiile zilnice și mănânc mult mai sănătos ca înainte, dar, oricum, se simțea că nu mai am condiția de altădată.

Mi-am tras un pic sufletul și am început. Fraților, e greu! Serios, e al naibii de frumos, de relaxant, de provocator, dar e și incredibil de greu, asta ca să știți dinainte, când ajungeți acolo! De abia acum i-am dat dreptate fiică-mii, care făcea doar două trasee și zicea că nu mai poate, iar eu nu înțelegeam de ce nu continuă, că e atât de distractiv. Da, e distractiv când stai pe margine și îi zici altuia ce să facă. Și e distractiv și pe traseu, dacă ai condiția fizică necesară, simțul umorului și un pic de nebunie în dotare.

N-am putut să fac traseul, evident! Am făcut doar o bucățică și am renunțat. După care m-am îndreptat cu capul sus către tiroliene și m-am dat în mai multe, ca să știu o treabă! Așa că, pe lângă râsete și distracție, pe lângă deconectare și ieșire din cotidian, pe lângă aer curat și mișcare, am învățat și câteva lecții binemeritate:

  1. Nu-i cere copilului ce nici măcar tu nu poți face, fără să știi despre ce e vorba în propoziție!;
  2. Nu mai aștepta același lucru de la corpul tău și de la tine, ca în tinerețe!;
  3. Nu presupune că e ușor, pentru că nu e!

Pentru mine a fost o lecție personală despre limite, schimbări și atitudine, despre lucrurile la care aș putea să mai lucrez la mine, despre noi provocări și metode de a le depăși. Cred că e mai mult decât clar pentru toată lumea că o să mă întorc acolo și o să fac, pas cu pas, tot traseul. Chit că nu îmi iese chiar tot din prima, e musai să-l termin odată și odată! Și să vezi atunci satisfacție și stare de bine! Și e fain când descoperi lucrurile astea despre tine chiar pe propria piele, le digeri la înălțime și le accepți la o vorbă cu natura.

Cum e la Parc Aventura Nativa?

Sigur o să mă întrebați cum e pe acolo, cum se ajunge, ce mai e de făcut și, eterna întrebare, cât costă. Așa că vă răspund la toate aici:

  • Parc Aventura Nativa e fix în inima pădurii, așa că vei simți nu doar frumusețea locului, ci și gradele mai puține, pe care le vei aprecia foarte tare pe o vreme călduroasă, cum a fost la noi. Mie una mi-a plăcut mult și faptul că nu e atât de aglomerat, iar natura parcă chiar respiră;
  • Sunt mai multe trasee prin pădure, de la cele mai ușoare, pentru copii și începători, până la cele mai dificile, pentru avansați;
  • Există și un spațiu de joacă pentru copii, cu trambuline, traseu la sol și multe alte obstacole perfecte pentru cei mici. Și e, până la urmă, un loc perfect pentru familii;
  • Au și o terasă, unde te poți răcori și aștepta la o cafea, un suc, o apă sau ce mai vrei tu să îți cumperi de acolo;
  • De la Hanul Trei Sarmale, urci spre Bârnova, iar la 300 de m de Pensiunea Garofița, pe dreapta, găsești Parc Aventura Nativa. E foarte bine semnalizat, așa că sigur îl vei găsi. Pentru cei care nu au mașină, vă zic că există și un microbuz Iași-Bârnova, care vă lasă la stradă și de unde mai aveți de mers pe jos 50 de m până la Parc;
  • Prețuri: 39 lei/adult; 29 lei/elev sau student; 19 lei/copil la escaladă; 12 lei/copil la obstacole; 15 lei/oră la badminton și tenis de masă; prețuri speciale pentru grupuri de la 5 sau 10 persoane.

Eu zic să aruncați un ochi pe pagina de Facebook Parc Aventura Nativa, apoi să mergeți acolo cu familia, cu prietenii, de ce nu… singuri, dar să mergeți și să vă testați un pic limitele în combinația asta fascinantă cu aerul curat din pădure. Primiți acolo tot echipamentul necesar, de la cască la mănuși și tot ce trebuie, dar, evident, voi trebuie să veniți cu încălțăminte adecvată, îmbrăcați lejer și cu părul prins, în caz că aveți păr lung.

Eu când am mers nu m-am făcut de râs singură, ci i-am avut alături pe colegii mei din blogosfera ieșeană: Alexandra Alistar, Alexandra Bohan, Anda Pintilie, Bianca Ionel, Diana Dascălu, Diana Lupu, Irina Nichifiriuc, Mariana Doroșenco, Victor Cojocaru și, evident, subsemnata – Andreea Ignat. Așa că, dacă vreți, găsiți mai multe informații despre Parc Aventura Nativa, în zilele următoare, și pe blogurile lor!

Eu vă las cu câteva imagini făcute vineri și vă aștept din nou pe aici, ca să îmi spuneți cum a fost pentru voi experiența Nativa!