Îmi dau seama că Rebeca face în vara asta trei ani, iar eu nu știu când a trecut timpul! Când am stat prima noapte împreună trează și m-am uitat la ea, pentru că eram efectiv în transă; când am adus-o prima noapte acasă și am sunat disperată la medicul pediatru, pentru că Rebeca plângea încontinuu și eu nu știam ce să-i fac; când medicul m-a întrebat calm ce temperatură este în casă afișată pe termometrul de cameră pentru copii, iar eu mi-am dat seama că am nevoie de un termometru de ăsta; când s-a îmbolnăvit prima dată; când a spus prima dată ,,Mama”; când a mers prima oară și lista poate continua la nesfârșit.

Îmi aduc aminte câte lucruri am cumpărat încă dinainte să nasc, pentru că nu știam de ce anume voi avea nevoie și voiam să fiu pregătită cu de toate. Evident, am folosit foarte puține lucruri din cele cumpărate sau primite! Eu cumpăram la greu de toate „să fie acolo”, iar oamenii îmi aduceau cadouri fără să mă întrebe ce am nevoie exact.

Nici nu știu câți bani am cheltuit în primii doi ani de zile ai Rebecăi cu toate cele necesare creșterii unui bebeluș și unde au încăput toate acele lucruri în casă: biberoane, scutece, încălzitoare și sterilizatoare, hamuri, pelinci, pături, babețele, creme, cadă specială pentru bebeluși, termometru pentru baie, cântar, căruț, scoică… Îmi vine să râd numai când îmi amintesc!

Când am ieșit prima-prima dată cu Rebeca în oraș, ne-am echipat de parcă am fi mers două săptămâni în vacanță. Avea două săptămâni de când era pe lumea asta și noi ieșeam cu ea la o plimbare scurtă în parc. Am umplut geanta cu de toate și am plecat cu mari emoții la plimbare. Împingeam căruțul încet, ca nu cumva să se trezească sau să o deranjeze ceva și ne comportam ca niște adevărați părinți nepricepuți. Chiar asta eram! Ideea e că ne-am întors acasă cu geanta intactă și cu copilul dormind în continuare.

Ne amintim cu haz de acele vremuri și, deși ni se par la ani lumină depărtare, nu știm când au trecut efectiv. În tot acest timp, am învățat încontinuu, ne-am dezvoltat, am înțeles care sunt nevoile copilului nostru, am învățat că un copil are nevoie, înainte de toate, de iubire, nu de părinți stresați, am învățat din greșeli și am râs împreună de imperfecțiunile noastre. Pentru că e minunat să îți accepți imperfecțiunile ca părinte și să îți iubești copilul necondiționat, indiferent cu câte lucruri te înconjori în primii lui ani de viață! Ca să nu mai spun că părinții învață și se dezvoltă toată viața, alături de copiii lor!

Foto: today.com