Cred că nu zic nici o noutate când afirm că trăim într-un ritm mult prea alert și într-un stres continuu. Ei bine, chiar dacă la prima vedere ne bucurăm de multitudinea de posibilități de comunicare, deplasare și implementare de acțiuni din ziua de astăzi, nu ne trebuie mult să ne dăm seama că tot acest haos are repercusiuni grave asupra sănătății noastre. Iar când ești mamă și alăptezi, acest lucru poate duce la diminuarea lactației sau la nevoia de stocare a laptelui matern pentru a fi dat bebelușui de către un alt membru al familiei, cât mama muncește sau se odihnește. În ambele cazuri ai nevoie de o pompă de sân, pe care te poți baza din plin.

Femeile sunt mult mai active decât înainte și încearcă prin orice mijloc să își eficientizeze activitățile, astfel încât să fie și ele fericite, dar și familiile lor. De aceea, o soluție ingenioasă și extrem de utilă, cum e pompa de sân dublă, este mai mult decât binevenită și larg îmbrățișată de mămicile active. Eu una îmi amintesc cum foloseam o pompă de sân simplă, manuală, și cât dura efectiv storsul laptelui. Evident, pe lângă timpul pierdut, momentul era și dureros și extrem de neplăcut, astfel încât nu doream nimănui să treacă prin așa ceva. Dar mă bucur că măcar prietenele mele cu bebeluși se bucură de aceste opțiuni, care le oferă mai mult timp pentru ele.

Dacă nu ați înțeles prea bine cum funcționează treaba cu pompele de sân duble, ei bine vă spun că acestea permit stoarcerea ambilor sâni deodată. Pe lângă asta, este extrem de performantă, oferind opțiuni pentru viteză, putere de pompare, luminozitate și modalitate de stoarcere.

Dacă deja vă fac cu ochiul aceste pompe de sân, vă spun că le găsiți la Spectra, unul dintre cele mai cunoscute și mai utilizate branduri de pompe de sân din Statele Unite ale Americii și Australia, disponibile acum cu o gamă impresionantă de modele și pe piața din România. Mie una îmi place teribil de mult sloganul lor: ”Spectra, zâna bună a alăptării”. Pentru că, da, există și o zână mai puțin bună, în cazul în care nu ai lângă tine ajutorul necesar în alăptare. Și știm prea bine ce înseamnă stresul alăptării, timpul irosit cu o pompă de sân nepotrivită și nevoia noastră acută pentru odihnă, liniște și relaxare.

Așa că, dacă sunteți în căutarea unei pompe de sân corecte, eu una zic să încercați pompele de sân duble de la Spectra. Indiferent care este motivul pentru care trebuie să folosiți o pompă de sân (hrănirea cu lapte matern a unui copil născut prematur, stimularea lactației, stocarea laptelui, hrănirea copilului cu probleme de atașare la sân, extragerea laptelui în exces pentru golirea sânilor sau, pur și simplu, oferirea de timp pentru voi), aveți grijă să alegeți una pe care vă puteți baza și care să vă ofere acel confort de care aveți nevoie și voi și bebelușul vostru!

Foto: spectrababy.ro