A trecut o lună de la ziua mea de naștere. O lună de zile de la momentul în care am invitat 100 de oameni la ziua mea, să vină la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași, să doneze sânge și să primească 100 de cadouri din partea mea și a partenerilor mei. Pe scurt, a trecut o lună de zile de la DonatOM. Nu mi-am închipuit că va fi atât de solicitant să organizez o astfel de campanie, la fel cum nu mi-am imaginat că îmi va lua atât de mult să mă refac după. Și analizând totul acum, îmi dau seama că aș fi putut și mai mult și mai bine, dacă aș fi avut timpul necesar și aș fi știut dinainte toate chestiunile necesare. Dar, până la urmă, de asta facem lucruri: pe de o parte, ca să facem bine, pe de altă parte, ca să învățăm în fiecare zi și să ne dezvoltăm.

Îmi aduc aminte cât de extenuată eram chiar înainte de eveniment și cum nu am dormit deloc cu o noapte înainte. Pot spune că eram un pic în transă. Bine… un pic mai mult. Iar după eveniment, am căzut frântă de oboseală. Știu că la finalul zilei de donare, când am apucat să mă duc până la baie, m-am uitat în oglindă și m-am speriat de mine. Dar până la urmă a fost o oboseală frumoasă, care a meritat din plin.

Pe 17 decembrie 2019, au venit la Centru peste 100 de oameni. 110 s-au înscris să doneze și 85 dintre ei au putut dona. Mulți dintre ei au donat tichetele de masă primite de la Centru, așa că la final am strâns 187 de bonuri de masă, în valoare de aproape 1800 lei, plus 110 lei. Toate au mers la Congregația Surorilor Providenței, care s-au asigurat că ajung unde trebuie.

Eu vreau să mulțumesc fiecăruia în parte, pentru că ați venit, pentru că ați promovat evenimentul, pentru că v-ați rupt din timpul vostru, pentru că ați donat sânge, pentru că mi-ați adus cadouri, pentru că v-ați implicat și pentru că am reușit să organizăm împreună prima ediție DonatOM! Alături de noi au mai fost niște oameni foarte speciali și niște branduri dragi mie, care s-au implicat imediat, fără să stea prea mult pe gânduri și fără să aștepte neapărat ceva în schimb. Pentru fiecare în parte: mă înclin și vă declar prietenie veșnică!

Hai să vedem cine sunt ei!

  1. Ștefan Adespi, graficianul-minune cu care lucrez eu atât de bine, care a creat identitatea vizuală a proiectului DonatOM, plus toate materialele grafice de care am avut nevoie (logo, cover, sticker, board-uri, frame-uri etc.) și la care puteți apela oricând aveți nevoie de grafică la proiectele voastre;
  2. Cătălin de la Llama Corporation, un munte de bunătate, de implicare și de creativitate, care s-a ocupat de tot ce a însemnat partea de print: stickere, board-uri, plicuri, scrisori și pe care îl recomand oricui vrea un print de calitate și un colaborator căruia chiar să îi pese;
  3. Teo`s Cafe, brandul care împlinește anul acesta 10 ani și care a inovat de fiecare dată: primul brand care a adus conceptul de Coffee To Go în zona Moldovei, primul concept de Home & Office pe zona Moldovei, primul brand local de cafea cu mai multe Coffee Shops în oraș și primul brand local de cafea, care a inițiat un program de franciză. Pentru mine, Teo`s este mai mult decât cafea, ținând cont că îi știu pe băieți încă de la început și că tot de atunci îi și iubesc la nebunie. Ei au oferit cafeaua la eveniment, dar și ceva în plus: dacă donați sânge, puteți merge cu adeverința primită de la Centru la oricare spațiu Teo`s Cafe și primiți din partea casei, la alegere, o cafea, un ceai sau o ciocolată caldă;
  4. Cămara lui Baciu, locul acela feeric unde găsești semipreparate naturale din carne, făcute de producători locali, brânzeturi, băuturi alcoolice, delicii la borcan, de la zacuscă la dulceață și șerbet, dar și muuulte-muuulte prăjituri și torturi naturale, delicioase și mereu proaspete. Din Cămară au venit și minunățiile care s-au aflat pe masă la eveniment și care au fost devorate de toți cei prezenți;
  5. Bisou, un loc de poveste cu bunătățuri naturale, făcute de mâini pricepute și de inimi mărinimoase. Cei de la Bisou au oferit grisinele acelea delicioase, din care nu te mai poți opri din mâncat;
  6. Casa de Vinuri Bucium, o casă de vinuri cu tradiție și un prieten pe cât de vechi, pe atât de bun, pe care mă pot baza întotdeauna, nu doar pe parte de vinuri, ci și pe parte de implicare în proiecte pentru comunitate. Eu vă recomand să faceți și un tur de cramă, plus o degustare, pentru că veți afla niște povești tare interesante. Prietenii de la Bucium au fost cei care s-au asigurat că în fiecare pungă de cadou stă câte o sticlă de Fetească Neagră, adică vinul perfect de care ai nevoie după o donare de sânge;
  7. Editura Nemira, una dintre editurile mele de suflet cu care colaborez de mai mulți ani și unde puteți găsi atât cărți pentru oameni mari, cât și pentru copii. Nemira a oferit 100 de cărți diferite, care sunt sigură că au ajuns cu mesajul potrivit în mâinile potrivite;
  8. Loncolor, un brand pe care l-am mai folosit, dar cu care am lucrat prima dată de abia acum, pentru DonatOM. Surpriza plăcută a venit din două planuri: o dată, pentru că ei au venit spre mine când au aflat de la altcineva despre proiect și, pe de altă parte, nu doar pentru că am avut o colaborare excelentă, ci și pentru că am găsit acolo niște oameni minunați. Loncolor a oferit 100 de kituri de cosmetice pentru îngrijirea părului;
  9. Iuliana Șoșu, meșterul de perne de la Joli Bebe și femeia-minune, care, împreună cu Pernador, au făurit 100 de perne colorate. La fel, când a auzit ce urmează să fac, Iuliana mi-a zis că vrea și ea să se implice și să ofere ceva, mai ales că știe exact cum e să fii pe un pat de spital și să ai nevoie de sânge. La Iuliana în atelier găsiți combinația perfectă între creativitate și confort, plus o porție zdravănă de energie pozitivă din partea casei, așa cum numai Iuliana știe să ofere;
  10. Fabrica de Ambalaje Exonia, locul unde sunt create cele mai cunoscute ambalaje pe care le folosiți în mod curent și unul dintre acele branduri locale care ne fac mândri că suntem ieșeni. Toate cele 100 de cadouri au fost puse frumos în sacoșele simpatice și rezistente de la Exonia, prin bunăvoința și implicarea lui Tiberiu Stoian, managerul general Exonia, un model nu doar de om de afaceri, ci și de om;
  11. Andrei Popa, cunoscut și ca The Phope, unul dintre cei mai talentați fotografi din Iași, care a surprins perfect atmosfera, ca de fiecare dată și care a rezistat eroic, de la început, până la final. Pe Andrei îl puteți contracta cu încredere pentru tot felul de proiecte creative atunci când aveți nevoie de un fotograf. Așa am făcut și noi la Hangariada, așa a făcut și Smiley în turneul lui și toți am fost extra-mulțumiți de Andrei;
  12. Irina Nichifiriuc, mamă de trei, blogger la Sfatul Mamei, coordonator Mamprenoare și instructor Hand in Hand Parenting, care mi-a fost alături și m-a ajutat cu partea organizatorică, dar și cu sprijin moral. Și le mulțumesc cu precădere fetelor ei minunate, care au umplut cele 100 de sacoșe cu cele 100 de cadouri pentru voi. La Irina puteți apela oricând aveți nevoie de un sfat specializat atunci când vine vorba de copiii voștri și de viața de părinte;
  13. Ioana Macarie, prietena mea cea mai bună, care și-a luat o zi liberă, a stat cu mine la Centru și a trecut pe listă toți donatorii din acea zi, asigurându-se că îmi mai dă din când în când o îmbrățișare sau o glumă, ca să îmi mențin energia;
  14. Delia Rotaru, fata asta caldă pe care am descoperit-o când ea era în anul 1 de facultate, la un workshop de Public Speaking și care a rămas în preajma mea, implicându-se de fiecare dată 100%. Și de abia aștept să o văd peste vreo 10 ani, ținând ea workshopuri de comunicare studenților și companiilor;
  15. Lavinia Scripcaru, directorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Iași, acest manager cu suflet, care reușește să facă de atâția ani de zile imposibilul, în ciuda hibelor din sistemul de sănătate românesc. Mă bucur nu doar că am găsit sprijin total în dumneaei pentru acest proiect, ci mai ales pentru că am descoperit un om drag, cu care voi colabora deschis și bine mult timp de acum încolo. Mulțumesc și dumneaei, și fiecărui om din echipa de la Centru;
  16. Q-Bo Ink, salonul unde găsiți mai mulți artiști talentați, atunci când vă doriți un tatuaj și brandul care a oferit tuturor donatorilor vouchere de reducere la următoarea operă de artă făcută la ei;
  17. Ana-Maria Coca de la Împletim povești colorate, cea care a împletit cu doar câteva zile înainte de eveniment 100 de brățări în culorile DonatOM, pe care sper să le purtați cu mândrie că ați donat sânge în cadrul DonatOM.

Nu degeaba am lăsat-o pe Ana-Maria la urmă, pentru că ea are acum o misiune extrem de importantă. Ana a răspuns provocării mele, prin care am lansat îndemnul ca și alți oameni să își organizeze ziua de naștere la Centrele de Transfuzie Sanguină din toată țara. Așa că Ana va organiza următoarea ediție DonatOM, de ziua ei, pe 25 martie, la Iași. Ați notat, da? Pe 25 martie, între 07:30 și 13:30, mergem să îi spunem Anei „La Mulți ani!” și să donăm sânge, la a doua ediție DonatOM! Găsiți mai multe informații în articolul de pe blogul ei, dar și în evenimentul creat pe pagina de Facebook DonatOM, căreia vă încurajez să îi dați un mare Like.

Bineînțeles, nu uitați că dacă vreți și voi să organizați o ediție DonatOM de ziua voastră, în orașul vostru, trebuie doar să îmi dați de veste fie prin formularul special pentru campanie, fie prin datele mele de contact.

Mi-ar plăcea ca povestea DonatOM să continue an de an, lună de lună, în cât mai multe orașe din țară. Pentru că împreună chiar putem face bine, putem face ca lucrurile să se întâmple și să fie în folosul comunității, al oamenilor, al nostru.