Ți-ai imaginat vreodată o lume plină de cenzură și de reguli stricte? O lume într-un continuu război, cu alimente de proastă calitate și rație la tot ce consumi? O lume în care nu există sex de plăcere, ci doar procreare, ca datorie față de partidul la putere? O lume în care conducătorii, avizi după putere, manipulează poporul și îi interzice să gândească? O lume în care ești ascultat și urmărit non-stop de Fratele cel Mare, fără să poți să faci ce vrei cu adevărat?

George Orwell și-a imaginat toate acestea într-un roman excepțional, care ar trebui să se regăsească în biblioteca fiecăruia. Cartea ”1984” a fost scrisă de George Orwell în anul 1949, ca o predicție pentru ce avea să ajungă lumea noastră. Iar dacă stăm bine să ne gândim la starea de război și de monitorizare constantă în care ne aflăm, adevărul nu e prea departe.

Acțiunea se petrece în Londra, aflată acum sub dominația Oceaniei. Există doar trei mari puteri mondiale, Oceania, Eurasia și Estasia, iar Fratele cel Mare este partidul conducător al Oceaniei. Locuitorii Oceaniei sunt împărțiți în mai multe categorii: membrii Partidului Intern, cu cele mai multe drepturi; membrii Partidului Extern, cei care lucrau pentru Partid, dar care nu beneficiau de foarte multe drepturi; prolii, adică mulțimea animalică din popor; și, bineînțeles, pușcăriașii, cei care îndrăzneau să încalce una dintre regulile partidului.

Personajul principal este Winston Smith, membru al Partidului Extern, care se ocupă de scrierea de texte pentru ziarul Times. Este conștient că tot ce scrie acolo este o mare minciună și speră la minunea de a da jos partidul la putere. În fiecare an se scot din uz cuvinte, tocmai pentru a-i face pe oameni să gândească mai puțin. Scrisul, în afară de cel de la ziar, este și el interzis. Astfel că Smith comite o adevărată crimă atunci când începe să țină un jurnal scris împotriva sistemului.

În fiecare casă există un tele-ecran care observă tot ce fac oamenii în timpul lor liber. Bineînțeles, aceste tele-ecrane există peste tot: la birou, în baruri, pe străzi, chiar și în toalete. Asta îi face dorința lui Smith aproape imposibilă.

Se îndrăgostește de o colegă de serviciu și începe cu ea o relație amoroasă, lucru total împotriva regulilor Fratelui cel Mare. Partidul dorea anihilarea oricărei forme de iubire între oameni, cu scopul ca populația să iubească un singur om și să i se supună fidel lui: Fratele cel Mare. Copiii erau făcuți doar ca să devină supușii Partidului, fiind învățați de mici să își denunțe părinții, dacă aceștia încalcă regulile. O fetiță de șapte ani și-a denunțat tatăl, pentru că acesta a vorbit prin somn și a emis cuvinte urâte la adresa Fratelui cel Mare. Omul a fost ridicat și anihilat imediat, chiar dacă până atunci se dovedise unul dintre cei mai loiali oameni ai Partidului.

Smith riscă enorm atunci când îi spune unui alt coleg despre relația lui amoroasă și despre planurile sale de luptă împotriva sistemului, fiind convins că acesta este de partea lor. Însă, din păcate, colegul respectiv este adânc înrădăcinat în sistem și îl arestează pe Smith. Urmează ani de chin, în care Smith este încarcerat, bătut, schingiuit, intervievat și forțat să creadă un alt adevăr. Este manipulat și cedează nervos, crezând și că 2+2=5. Ajunge în cele din urmă să nu-i mai pese de nimic și moare ucis după ce începe să îl iubească pe Fratele cel Mare.

E o carte care te ține cu sufletul la gură, chiar dacă ești răcit bocnă, ca mine acum. O poți cumpăra la reducere de pe Libris.ro și poți descoperi toate regulile absurde invocate de goana nebună după putere.

Foto: ozbrojeneslozky.cz