Cum poti sa ajuti o mama doar cu o privire?

Cine a zis ca-i ușor sa fii parinte?

În treaba asta cu mămicia e al naibii de greu să te pricepi la toate. Pur și simplu n-ai cum, dom`le! O mamă e mai calmă, alta e mai agitată, una e mai gospodină, alta zice că e chinul de pe lume, una adoră să alăpteze, alteia efectiv nu-i iese cum trebuie, oricât s-ar chinui. Și nu vreau să vorbim acum de tabere, de cum e mai bine sau alte nebunii de astea! Doar știți prea bine părerea mea: fiecare mamă știe ce are de făcut și nu trebuie să fim toate la fel, dar nici să judecăm că altele fac altfel decât noi!

Ei, eu fac parte din categoria mamelor care nu s-au priceput niciodată la treaba cu alăptatul. Chiar mi-a fost frică de alăptat, fără nicio exagerare! Țin minte că eram însărcinată și citeam tot ce îmi cădea în mână despre parenting. Totul era cât de cât ok, până la cărțile sau la capitolele despre alăptare. Acolo mă zburleam de-a dreptul și nu înțelegeam ce trebuie să fac, cum să țin copilul, cum să respect toate regulile alea care, de cele mai multe ori, se băteau cap în cap. Eram ca o femeie care trebuie să asambleze mult prea multe piese și nu știe nici măcar de unde să înceapă!

M-am înarmat cu produse de astea. Am vorbit cu specialiști în alăptare, cu alte mame, cu medici. Am citit cărți, m-am uitat la alte mame cum alăptează și m-am uitat chiar și la tutoriale de alăptat, oricât de stupid ar suna. Atât eram de înspăimântată de alăptat! Nu mă întreba de ce, că habar nu am! Eu aveam în minte că e ceva greu ce eu nu pot face și efectiv nu am mai putut ieși din bula aia. Apoi am intrat în faimoasa depresie post-natală și n-am mai reușit sub niciun chip să mă îndrăgostesc de alăptat, așa cum făceau mamele din jurul meu. Iar faptul că ele puteau și eu nu credeți-mă că nu m-a ajutat deloc să trec mai ușor peste depresie!

Nu esti singura care trece prin asta!

Deși e o perioadă din viața mea pe care încerc să o dau uitării, o aduc până la urmă în discuție, pentru că îmi dau seama că mai sunt totuși mame pe lumea asta care trec prin ce am trecut eu. Iar o întâmplare recentă m-a făcut să scriu articolul ăsta. Am intrat în acea cameră specială de la mall pentru mamă și copil. Am găsit acolo o mamă care arăta așa cum arată orice mamă normală în „acele momente” când îi vine să urle „Nu mai poooooot!”. Oh, și ce bine știm acele momente! Ocupase cam toată camera cu bagajele ei, de zici că avea toată casa după ea. Avea ochii în lacrimi, iar arsenalul de produse pentru bebeluși o copleșea pur și simplu. Se chinuia să bage în priză un aparat de ăsta când am intrat. Inițial a dat să-și șteargă lacrimile și să pară că e ok. Când mi-a văzut privirea a înțeles că știu prea bine prin ce trece și mi-a zis cu un soi de zâmbet în colțul gurii: „Nu știu ce fac aici…”.

Oare știm tot timpul ce facem, noi mamele? Oare există vreo mamă super-eroină care să știe totul la perfecție și să le facă pe toate impecabil? Eu nu cred! Cred și știu sigur că greșim, că de multe ori habar nu avem ce ar trebui să facem și că ne-ar prinde tare bine un strop de înțelegere. Pentru că, atunci când am ieșit din camera aia, știu că am ajutat o mamă să se descarce, să înțeleagă că e ok să te simți copleșită, să știe că nu e singura care trece prin asta.

Mi-ar fi plăcut și mie să îmi spună cineva în clipele alea că e ok, că nu sunt eu nebună, că totul va fi bine! Așa că, atunci când vedeți o mamă într-unul din acele momente, nu o judecați și nu îi aruncați vreo privire de aia cum știm noi uneori să avem! Spuneți-i o vorbă bună și o încurajare, că tare mai avem nevoie de așa ceva, noi mamele!

Foto: apa.org

 

Share:
TwitterFacebookLinkedInPinterestGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.