Când citesc o carte, o fac întotdeauna din două ipostaze: cea a omului pasionat de lectură, care se lasă purtat în atmosfera cărții și cea a omului pasionat de scris, interesat să „fure meserie” de la ceilalți. Ei, și când vrei să te dezvolți și să scrii mai bine (cine oare nu vrea să se dezvolte?), înveți direct de la maeștri. Iar Stephen King este clar unul dintre ei.

Eu una îi ador cărțile, atât ca stil de scriitură, cât și ca fir al acțiunii. Și după toate zecile de romane pe care le-a publicat, mă bucur că a scos și o carte despre… scris. Misterul regelui este cartea scrisă de Stephen King ca niște lecții de scriitură pentru toți oamenii pasionați de treaba asta. Și o face în stilul său cu care ne-a obișnuit, direct și al naibii de atractiv.

Cartea începe cu partea de CV, așa cum a numit-o Stephen King. Este partea în care scriitorul își creionează jurnalul propriei vieți și metodele prin care viața l-a adus la ceea ce este astăzi: familia lui, locurile de muncă pe care le-a avut, sprijinul imens al soției sale, Tabitha, relația cu cei doi copii și, bineînțeles, colaborările și încercările de a i se publica textele.

Misterul regelui continuă cu răspunsul la întrebarea „Ce este scrisul?”, apoi oferă lecțiile efective despre scris date de Stephen King din propria experiență, atât din ceea ce a scris chiar el, cât și din ceea ce a citit la alții.

Sunt foarte multe lecții despre scris pe care le poți învăța din cartea lui Stephen King și îți recomand să citești cartea și să le descoperi singur pe toate. Cele de mai jos sunt doar câteva dintre ele:

  1. Dacă vrei să scrii bine, citește multe cărți și practică scrisul în fiecare zi!;
  2. Nu scrie niciodată pentru bani, ci pentru plăcerea de a scrie;
  3. Drumul spre iad e pavat cu adverbe;
  4. Scrie ca și cum ai vorbi, cu un limbaj natural și simplu;
  5. Omite cuvintele inutile și nu plictisi cititorul cu detalii irelevante;
  6. Să scrii e omenesc, să editezi e divin;
  7. Lasă textul să se așeze după ce îl scrii și revino după o perioadă pentru rescriere;
  8. Lasă personajele să îți dezvăluie acțiunea cărții tale;
  9. Scrie corect și respectă limba în care scrii;
  10. Scrie cu ușa închisă, fără întreruperi și lucruri care să îți distragă atenția.

„Misterul regelui” mi se pare cartea de căpătâi pe care ar trebui să o citească orice om care scrie, indiferent unde scrie și pentru ce o face. În ea vei găsi modul în care Stephen King își creează personajele, stabilește intriga și duce povestea la sfârșit, până ce iese acel roman de succes cu care ne-a obișnuit.

De unde o iei și tu? De pe site-ul Editurii Nemira, cea care a publicat versiunea în română a cărții și care o are acum la reducere!

Foto: Andreea Ignat