Chiar înainte să mă arunc în câmpul muncii și să înțeleg cu ce se mănâncă toată treaba asta, am avut niște păreri foarte bine stabilite despre ce contează cu adevărat la acest capitol. Nu știu de unde veneau ideile mele, mai ales că am fost crescută cu mesajul că în viață contează banii și că nu poți face nimic fără ei. Dar eu m-am încăpățânat și mi-am zis că nu poate fi adevărat. Nu banii contează și în niciun caz nu banii sunt cei care îți stabilesc nivelul de succes sau de fericire.
De-a lungul timpului, mi-am demonstrat că aveam dreptate. Și nu mă bucur de faptul în sine că aveam dreptate, ci că există această speranță cum că sunt lucruri mult mai importante în viață decât banii. Că succesul nu înseamnă să ai mulți bani și faimă. Că primează relațiile pe care le ai cu oamenii din jurul tău și, înainte de toate, cât de om ești cu tine și cu ei. Și nu o zic doar eu din proprie experiență. O susțin nenumărați oameni ancorați în diverse domenii de ani întregi, de la business până la psihologie.
Când am citit Oameni buni a lui Anthony Tjan, am zâmbit la fiecare pagină a cărții. Nu pentru că ar fi vreo carte bazată pe umor, ci pentru că e o carte bazată pe fapte reale și studii amănunțite, care îmi confirmă toate teoriile cu privire la succes, dezvoltare personală și bunătate umană.
Oameni buni. Singura decizie de leadership care contează cu adevărat vorbește despre importanța bunătății oamenilor la locul de muncă. Practic, atunci când alegi oameni buni într-o companie, nu trebuie să te axezi pe oamenii buni în sensul de competență, ci pe oamenii buni în adevăratul sens al cuvântului, pe oamenii plini de bunătate, dragoste și deschidere, pentru că ei sunt adevărata valoare a companiei. Oameni cu energie pozitivă, care transmit dragoste și bunătate și care sunt dispuși să împărtășească totul cu cei din jurul lor.
Cartea lui Tjan aduce în prim-plan o sumedenie de exemple de oameni de succes, de la Warren Buffett la Steve Jobs și mulți alții, care explică foarte bine că succesul nu stă în bani, ci în puterea pe care o ai de a da înapoi, de a împărtăși din cunoștințele tale, de a lăsa ceva bun în urma ta, de a-ți găsi echilibrul și liniștea. Este genul de carte pe care aș pune-o în mâna fiecărui manager, CEO, specialist HR, responsabil de comunicare internă, dar și a fiecărui om în parte, indiferent că e simplu angajat sau mare șef de trib, pentru că Oameni buni conține cele mai bune și mai de bază lecții de afaceri pe care le poți învăța.
Sunt foarte multe de spus despre această carte și despre conținutul ei valoros. În timp ce o citeam, mi-am făcut o serie întreagă de însemnări și de notițe perfecte atât pentru cultura organizațională a unei companii, cât și pentru dezvoltarea personală a fiecărui individ. Pentru că uităm tot timpul care e baza și cât de mult contează relația umană, dincolo de câștiguri financiare, cifre și obiective de business.
Așadar, dacă vrei să știi ce greșeli faci în prezent cu oamenii tăi sau cum te poți schimba ca să fii un om mai bun, citește neapărat cartea Oameni buni a lui Anthony Tjan! Apoi dă-o mai departe tuturor colegilor, colaboratorilor și cunoscuților tăi și pune în practică tot ce ai citit în ea! O găsești în secțiunea de Noutăți de la Editura Publica, alături de multe alte titluri atractive pentru dezvoltare personală și profesională.
Foto: linkedin.com
Comenteaza