Voi intra direct în subiect, fără introduceri care nu îşi mai au rostul. Există câteva reguli simple pe care orice om ar trebui să le respecte pe Facebook, pentru simplul motiv că e o comunitate imensă de oameni diferiţi:

1.Nu posta fotografii generale în care să dai tag la mai multe persoane. Serios, afişe cu evenimente, fotografii cu pisici, imagini cu flori şi urări de „La mulţi ani!”, toate astea pur şi simplu nu merg! Dacă vrei să îi transmiţi ceva cuiva, fă-o în privat, dar nu-i invada spaţiul care îl reprezintă, pentru ca el să primească zeci de notificări de la toţi prietenii celor care au fost tăguiţi!;

2.Nu invita în mod insistent alte persoane să ţi se alăture la jocurile de pe Facebook, mai ales dacă observi că acele persoane nu folosesc niciodată aceste aplicaţii. Surprinzător poate pentru tine, dar chiar sunt oameni care nu se joacă online;

3.Nu posta pe peretele unei alte persoane imagini cu reţete, animale, rugăciuni sau orice altceva de genul. E spaţiul său personal şi trebuie să-l respecţi! La fel, dacă vrei să îi transmiţi ceva, fă-o în privat!;

4.Nu da Join la evenimente la care ştii sigur că nu vei merge. Dacă vrei să le promovezi, există opţiunea de Share. Altfel, le strici organizatorilor socotelile, iar tu vei dobândi eticheta de om care spune că vine, dar nu o face;

5.Nu da Like efectiv la fiecare fotografie din albumul cuiva, mai ales dacă acesta are foarte multe fotografii. Proprietarul va fi de-a dreptul „încântat” să primească peste 100 de notificări. Dacă îţi plac toate fotografiile, poţi da un singur Like la album şi toată lumea câştigă timp;

6.Când creezi un eveniment nu da Invite la toată lista ta de prieteni, mai ales dacă faci asta săptămânal! Alege pe cine inviţi în funcţie de zona unde locuieşte şi de preferinţele sale;

7.Nu posta pe Facebook fotografii cu prietenii sau colegii tăi în posturi nu foarte decente. Poţi pune fotografii cu tine dacă îţi doreşti atât de mult să te expui, însă nu totul trebuie să apară pe Facebook!

Spor la „Facebook-uit”!

Sursa foto: localonlinemarketingsolutions.org