Ne știți pe noi! Mari iubitori de teatru, de artă, de frumos, de lucruri de calitate, în general. Și pentru că vrem să aducem teatrul în inimile a cât mai multor oameni, am zis să facem câteva piese de teatru chiar la Hangariada, în hangarul de la Aeroclubul Alexandru Matei. Bine, nu noi, ci actori talentați care ne vor încânta mintea și sufletul și ne vor transpune în minunata lume a teatrului.

Trei trupe de teatru vor fi prezente anul acesta la Hangariada, iar noi vă recomandăm să le „bifați” pe toate!

Sâmbătă, 25 mai, de la ora 11:00, actorii de la Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” vor juca piesa Petrică și Lupul, o fantezie muzical-coregrafică după Serghei Prokofiev, în regia lui Ion Ciubotaru. Este de fapt un spectacol nonverbal pentru toate vârstele, care utilizează partituri muzicale cunoscute drept punct de plecare în noua creație scenică. Povestea este „spusă” fără cuvinte, exclusiv prin muzică, prin relațiile scenice dintre personaje, prin expresivitatea corporală, iar prim-planul scenei îl dețin actorii, măștile, muzica și dansul.

Și uite așa compoziția lui Prokofiev este adusă mai aproape de timpul nostru, de ritmul și vibrațiile lui, printr-un ușor remix. Scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu iar coregrafia de Teodor Rădulescu, cărora li se alătură Victor Zaharia în calitate de consultat muzical.

Cine sunt actorii care ne vor încânta sâmbătă în Hangar? Ei bine, sunt actori pe care noi, cei care frecventăm teatrul, îi cunoaștem, îi apreciem și îi iubim: Sebastian Munteanu (Petrică), George Cocoș (Lupul), Ioana Iordache (Pasărea), Dragoș Maftei (Rățoiul), Carmen Mihalache (Pisica) și preferatul Rebecăi mele – Alex Iurașcu (Porcul).

Intarea este liberă.

Sâmbătă, 25 mai, de la ora 15:00, tot în Hangar, continuăm cu Trupa de Teatru Senzorial Labirint Introspect din cadrul Asociației Comunitatea Vie, care ne vor aduce un spectacol inedit intitulat „Naturatur”. Iată ce spun creatorii despre ce se va întâmpla mai exact acolo:
„Împreună cu spectatorii, vom crea o experiență senzorială în care cei prezenți vor trăi o poezie colectivă a simțurilor. Practic, suntem un grup de 10-12 creatori de experiențe care vor facilita o călătorie interioară pentru participanții la spectacol. Cei prezenți vor fi invitați să renunțe timp de o oră la simțul văzului pentru a experimenta diferite trăiri individuale declanșate prin stimularea celorlalte câmpuri senzoriale (tactil, olfactiv, auditiv si gustativ). Tema spectacolului este inspirată din cele patru elemente de bază ale naturii (apă, aer, pământ și foc), pe care le vom însufleți prin diverse versuri, mesaje, sunete, mirosuri și alte imbolduri creative.”

Intrarea este liberă, dar necesită rezervare de pe acum la 0746534158.

Duminică, 26 mai, de la ora 11:00, Compania Andirino va juca piesa „O poveste descâlcită”, un spectacol de teatru pentru copii în regia lui Andrei Ciobanu. Cei de la Andirino o vor aduce la Hangariada pe Mari, marioneta cea drăguță, ca să își facă mai mulți prieteni. Mari vrea să se poată juca, să poată dansa exact ca un om, de aceea își pune o dorință: să devină fetiță adevărată. Cum va reuși asta? Cu ajutorul copiilor prezenți la Hangariada. Ei vor fi eroii. Așa că să nu care cumva să lipsiți de la piesă! Se lasă cu distracție și cu prietenii îndelungate.

Intrarea este de asemenea liberă. Pe lângă piesa de teatru de duminică, oamenii faini de la Compania Andirino vor fi prezenți la Hangariada pe parcursul celor 3 zile de festival, cu un cort la care veți putea face o sumedenie de activități interactive și creative.

Citește și Ce trebuie să știți când vă duceți copilul la teatru și hai la Hangariada să ne bucurăm împreună atât de teatru în Hangar, cât și de toate activitățile minunate de la cea de-a noua ediție a singurului festival de artă și zbor din România!