Cintia Colibaba, singurul lector femeie de la Şcoala Vinului, ne-a vorbit despre soiurile tradiţionale româneşti. Şi-a început discursul cu un citat al lui Paracelsus despre vin, care mi-a plăcut foarte mult: „Dacă vinul este un aliment, un medicament sau o otravă, este numai o problemă de dozaj”.

A continuat apoi cu prezentarea zonelor viticole din România şi a pus accent pe Dealu Mare, unde există o concentraţie de crame private mici dar de calitate. Conform mitului cum că Dionisos, zeul vinului la traci, s-a născut în Nordul Deltei Dunării, a adăugat un alt citat care mi-a plăcut: „Via-i frate cu românul”.

În continuare am vorbit despre fiecare soi în parte şi despre poveştile lui: Grasa de Cotnari şi asocierea cu Tokaji din Ungaria, fenomenul de botritizare, Feteasca Albă – cel mai cultivat soi din România, Feteasca Regală – de 200 de ani pe teritoriul României, folosit des în cupaje, Tămâioasă Românească, Busuioacă de Bohotin, Fetească Neagră – regina vinurilor.

Apoi am degustat trei vinuri: o Frâncuşă de Cotnari din 2012, o Zghihară de Huşi de la Avereşti şi o Şarbă Gârboiu Coteşti.

A încheiat tot cu un citat, la fel de fain: „Există cinci motive pentru a bea: venirea unui prieten, setea cuiva, frica de sete pe viitor, gustul excelent al vinului sau … oricare alt motiv”.