Zâmbești. Muncești. Alergi de colo-colo și iei viața ca atare. De parcă totul ți se cuvine. De parcă nimic rău nu se poate întâmpla. De parcă oamenii ăia care-ți sunt dragi ție vor fi acolo pentru totdeauna. Și, bineînțeles, tu alături de ei. Pentru că spui că nu are cum să ți se întâmple tocmai ție sau cuiva apropiat. Până când primești vestea aceea care te oprește în loc și te transformă într-o statuie incapabilă să vorbească, să se miște, să respire. Simți doar cum te lovește ceva puternic în inimă și lacrimile curg fără oprire. Și, Doamne, cum doare!

Lupți, te zbați, urli și ești în stare de orice ca să ții în viață ceea ce iubești. Să prelungești chiar și cu o clipă viața și bucuria că încă e lângă tine. Și nu știu ce doare cel mai tare după veste și după marea pierdere. Șocul, conștientizarea, lupta cu sistemul sau faptul că nu poți să faci nimic? Că ai mâinile legate și că nu deții puterea pe care ai vrea să o ai ca să poți schimba ceva?

Dar să știi că poți! Acum 22 de ani, când am pierdut pentru prima dată pe cineva foarte drag, mi-am jurat că voi face tot ce-mi stă în putere să contribui cumva la această luptă împotriva bolilor care curmă viața. Jurământul ăsta s-a întărit de fiecare dată când am pierdut pe cineva drag, dar, mai ales, de când am devenit mamă și responsabilitatea pentru sănătate a urcat până la cer. De atunci, mă alătur fiecărei ocazii în care cred și în care îmi pun speranța că poate reuși. Bineînțeles, poate reuși doar alături de noi, cei care punem puțin câte puțin și împreună facem ca lucrurile să meargă în direcția cea bună. Poate părea puțin, dar când le aduni îți dai seama de impact. Pentru că fiecare cifră contează, fiecare acțiune face o diferență. Și uite așa fac donații în fiecare lună organizațiilor de profil, trimit tot timpul oamenii la controale medicale, promovez cauze și susțin oameni, campanii și companii care luptă în fiecare zi să învingă bolile nemiloase.

Fiecare cifră înseamnă o viață

Una dintre aceste inițiative este „Inovație pentru toate viețile din spatele cifrelor”, organizată de Janssen companie Farmaceutică a Johnson & Johnson România. Și nu doar pentru că e vorba de găsirea și dezvoltarea de soluții împotriva acestor afecțiuni care ridică părul pe mine, ci și pentru că mi-a plăcut metoda inedită prin care cei de la Janssen s-au gândit să atragă atenția asupra bolilor rare, respectiv a cancerelor de sânge.

Au instalat în București, pe Calea Victoriei 46 și în Iași, pe Bulevardul Ștefan cel Mare 4 câte un display cu o aplicație de augmented reality care captează atenția după lăsarea întunericului și le transmite mesaje importante despre ceea ce înseamnă „rarul” din hematologie în contextul cancerelor de sânge, bolilor rare și, mai ales, angajamentul celor de la Janssen faţă de inovație în beneficiul pacienţilor. Și e fix cum spuneam la începutul articolului: alergăm de colo-colo, într-o goană nebună și o rutină chinuitoare, încât uităm să ne mai oprim un pic, să ne uităm cu atenție în jurul nostru, să apreciem viața și să conștientizăm că putem lupta cu bolile, indiferent cât de rare și de chinuitoare ar fi.

Pentru că, așa cum spune și unul dintre mesajele campaniei, „Fiecare cifră înseamnă o viață”. Chiar dacă cifrele oficiale cataloghează cancerele de sânge ca fiind boli rare, fiecare caz e până la urmă despre viața unui om, despre speranța lui și a familiei sale.

Niciun cancer de sânge nu este „prea rar”

De exemplu, în Europa, o boală este considerată rară dacă afectează mai puțin de 5 din 10.000 de persoane. Ei bine, un tip de cancer de sânge este considerat o boală rară. Dar nu ar trebui să considerăm niciodată o boală ca fiind „prea rară”. Niciun cancer de sânge nu este prea rar.

De asta mi-a plăcut inițiativa celor de la Janssen. Pentru că e echilibrul perfect între pasiune, știință, inovație, creativitate și omenie. Pentru că inovează, pentru că luptă, pentru că dă speranță.

Mi-a plăcut să observ trecătorii de pe Ștefan cel Mare, grăbiți, zgribuliți, obosiți, întorcând capul, oprindu-se în fața vitrinei și reflectând măcar pentru o clipă la ceea ce înseamnă cancerul de sânge. Mi-a plăcut că am primit mesaje de la oameni care au felicitat inițiativa și care au întrebat cum se pot implica și ei. Mi-a plăcut întâlnirea de marți cu bloggerii din Iași și cea virtuală cu bloggerii din București, alături de Dragoș Bucurenci, ambasadorul proiectului „Inovație pentru toate viețile din spatele cifrelor”. Mi-a dat încredere că există speranță și oameni faini care chiar se implică și m-a motivat să lupt și mai puternic împotriva acestei boli care a răpit deja până acum de lângă mine mult prea mulți oameni dragi.

De peste 60 de ani inovăm pentru speranță. Și promitem că nu ne vom opri niciodată

Dacă nu ai apucat încă să vezi afișajul virtual, te invit la o plimbare de seară în Iași și București, pentru că displayul de augmented reality va fi disponibil până pe 9 decembrie. Bineînțeles, lucrurile nu se opresc aici! Chiar dacă aplicația nu va mai rula în cele două vitrine, sunt sigură că această campanie va rula non-stop în mintea și în inima ta și te va face să te gândești de două ori când vine vorba de sănătatea ta și a celor dragi ție.

Nici cei de la Janssen nu se opresc aici, mai ales că au o tradiție în domeniul inovației de peste 60 de ani în lume și de mai bine de 25 de ani în România.

Vezi și live-ul de marți

Foto: Bogdan Onofrei

marius sescu andreea ignat adrian monoranu