Când te gândești la o carte de business, îți vine în minte imaginea unei cărți stufoase, bine documentate, cu foarte multă teorie. Și dacă ți-ar spune cineva că există o carte de business numită Aisbergul nostru se topește și că este de fapt o fabulă, cel mai probabil că ai râde, așa cum am făcut și eu. Asta până când am citit-o și mi-am dat seama că o fabulă te poate învăța mai mult despre viața într-o organizație, decât oricâte cărți cu teorie stufoasă la un loc.
Acțiunea se petrece în Antarctica, pe un aisberg, iar personajele sunt niște… pinguini. Totul pornește când unul dintre pinguini, pe nume Fred, descoperă o problemă care ar putea aduce sfârșitul coloniei. Fred este un pinguin foarte curios din fire, care preferă să studieze și să cerceteze, decât să socializeze cu ceilalți pinguini.
Se duce la Alice, unul dintre cei zece șefi ai Consiliului de Conducere și îi povestește tot. Aceasta îl ajută să ajungă în fața întregului Consiliu, pentru a prezenta problema. Așa cum era de așteptat, unii membri îl ascultă cu atenție, alții cu scepticism, alții nici nu vor să audă de ideea de a primi sfaturi de la un simplu membru al coloniei, indiferent de competențele sale. Exact ca în viața reală, uneori.
De aici pornește o întreagă aventură, cu propuneri de soluționare a problemei, cu strategii și planuri de bătaie, cu multe conflicte, dar și inițiative. Cu siguranță vă veți regăsi într-unul dintre personaje și, mai mult ca sigur, veți identifica situații asemănătoare în care v-ați aflat până acum, atât pe plan profesional, cât și personal.
Nu are rost să vă povestesc detaliile și, mai ales, finalul. Cartea e prea bună pentru a nu fi savurată cuvânt cu cuvânt. Este extrem de ușor de citit și este aproape incredibil cum o fabulă poate să adune într-un loc atât de multe lecții de viață și tipuri de caractere.
Cartea se încheie cu cei opt pași pentru o schimbare reușită, pe care Joh Kotter și Holger Rathgeber îi propun atunci când o organizație trece printr-o schimbare, printr-un proces de luare a deciziilor importante, printr-un mod în care este pusă la încercare unitatea echipei.
Aisbergul nostru se topește este un bestseller internațional, care a schimbat percepția a sute și mii de manageri din întreaga lume. O poți cumpăra și tu de aici.
Foto: worldlynomads.com
Comenteaza