Săptămâna trecută te anunțam printr-un articol de pe blogul personal că pe 3 septembrie vei afla de pe BlogDeParinti.info cum poți primi una dintre cele mai faine cărți actuale de parenting. Este vorba despre cartea Familia conștientă – O revoluție în parentaj sau despre cum să ne creștem copiii cu atenție și înțelepciune, apărută de curând la Editura Herald în Colecția Parentaj.
Am avut de ales dintre mai multe cărți de parenting, dar am ales-o pe aceasta cu un motiv anume: suntem atât de atenți la ce spun toate trendurile din parenting, încât uităm să fim atenți la propriii copii; suntem atât de ocupați cu munca, încât nu mai avem timp pentru copiii noștri; suntem atât de înrădăcinați cu mituri despre parenting de la părinții noștri sau din jurul nostru, încât nu ne dăm seama că lucrurile pot fi și altfel; suntem atât de stresați, încât uităm să ne oprim un pic, să respirăm și să ne bucurăm, împreună cu cei mici, de tot ce avem în prezent.
Am învățat pe propria piele că dacă eu sunt calmă și fericită, Rebeca mea va avea aceeași stare de spirit. Pentru că există, pe de o parte, acea legătură puternică mamă-fiică și, pe de altă parte, pentru că vede în mine un model. Și am de gând să fiu un model bun pentru ea și să îi transmit această filozofie de a trăi cu zâmbetul pe buze. De a fi calmă. De a trăi la maximum fiecare clipă. De a simți pe deplin prezentul și de a fi recunoscătoare pentru el.
Crede-mă: este sublim sentimentul pe care îl ai ca mamă când vezi că poți să îi dai copilului tău aripi, că are o stimă de sine ridicată și încredere că poate, că zâmbește tot timpul, că se bucură de viață, că respiră bunătate și că aveți o relație atât de minunată!
Cam despre asta este vorba și în cartea Familia conștientă, scrisă foarte bine de Shefali Tsabari, o carte care te va ajuta să înțelegi cum îți poți face copilul să înflorească și cum poți cultiva o relație frumoasă cu el. Cartea tratează și câteva dintre cele mai cunoscute mituri despre parenting și creșterea copilului, așa că, pentru a-ți oferi și ție cartea, vreau să povestim un pic mai mult despre acest subiect!
Am două exemplare din cartea Familia conștientă, care vor ajunge la doi dintre părinții ce vor accepta provocarea mea:
Lasă un comentariu aici în perioada 3-16 septembrie și spune-mi despre mitul de parenting pe care poate l-ai demontat chiar tu! Cu siguranță ai crescut cu un anumit stil de parenting, stil care nu s-a mai potrivit deloc atunci când a venit vorba despre propriul tău copil. Povestește-mi mai multe despre lucrurile pe care le auzi în jurul tău despre parenting sau cu care ai crescut chiar tu și împărtășește aici motivul pentru care le consideri de fapt mituri. Pe 17 septembrie voi anunța aici, printr-un comentariu, cine sunt cei doi părinți care vor primi câte un exemplar din carte! Completează formularul cu o adresă de e-mail validă, pentru că acolo îți voi trimite informații despre cum poate ajunge cartea la tine!
De asemenea, dacă ești pe 20 septembrie în Brașov, îți recomand să mergi la acest atelier de parentaj conștient organizat de Editura Herald!
Până atunci, bucură-te de o lectură care îți va face relația cu propriul copil mai calmă, mai veselă, mai frumoasă! Și nu uita: Te așteptăm în librărie!
Buna ziua.
Eu am experimentat mitul despre dormitul cu copiii: la primul copil, inca de la inceput a dormit singur in pat, dar apoi de pe la 5-6 ani si-a dorit mult sa doarma cu noi, inca de dinainte sa apara fratele cel mic. La al doilea copil, l-am luat cu mine in pat caci nu voia cu niciun chip sa doarma in patut, iar de la 3 ani doarme singur in patul lui.
Deci nu e adevarat ca daca dormi cu copilul nu il mai poti scoate din patul tau si nici daca doarme singur dintotdeauna, gata asa ramane.
Si nici mitul cu tinutul in brate nu functioneaza, caci i-am tinut pe amandoi in brate mult timp, dar pe primul cand il lasam in patut adormea singurel, iar al doilea nu a mai vrut sa stea in brate ori carut dupa ce a inceput sa mearga bine in picioare.
Mi-as dori mult sa citesc cartea.
O zi buna.
Cel mai mare mit pe care îl știam despre Parenting era că trebuie sa conduci cu o mana de otel, că nu se poate cu binișorul. Ei bine, am buni de când demonstrez iar și iar că se poate. O vad in copiii mei și în mine, in cei cu care lucrez și chiar în părinții mei.