Nu știu câte femei sunt ca mine, dar eu nu am avut niciodată o relație prea bună cu banii. Nu că n-ar fi venit la mine și mă plâng pe seama asta, ci pur și simplu nu am fost o fană înflăcărată a cifrelor și a contabilizării bugetului meu. Iar la capitolul ăsta pot să spun că eram complet dezorganizată.
Nu știam niciodată câți bani am în buzunar, ce fel de bancnote am la mine, câți bani am pe card, cât am cheltuit cu cardul, cât am cheltuit cash, care este raportul dintre venituri și cheltuieli personale. Făceam totul în bătaia vântului și practic tot așa zburau și banii.
Asta până când mi-a picat în mână genul de carte care îți deschide ochii și îți schimbă complet stilul de viață. ”Femeile și Banii” de Suze Orman apărută la Editura Amaltea nu e o carte care vorbește despre succes la modul ideal, ci este o carte scrisă de o femeie pentru alte femei, cu scopul de a ne învăța să ne organizăm un pic mai bine bugetul.
Așa cum spune și Suze în carte … stă în firea noastră să fim grijulii cu tot ceea ce este în jurul nostru: partenerul, părinții, copiii, colegii, vecinii, șeful, plantele, animalele etc. Dar de ce ne este atât de teamă și fugim de responsabilitatea de a fi grijulii și cu proprii bani?
După ce am savurat această carte, mi-am dat seama de multele greșeli pe care le făceam până acum cu banii mei și am început să urmez programul propus de Suze în cinci pași simpli. Acum pot să spun că sunt mult mai încrezătoare în puterea mea, în cunoștinețele mele despre finanțe și, bineînțeles, mai atentă la modul cum vin și se duc banii.
Cred că este o carte perfectă pentru orice femeie, indiferent de tipul studiilor urmate sau de domeniul în care activează, deoarece ne învață într-o manieră foarte simplă, ca într-o discuție între două femei, lucrurile elementare pe care trebuie să le știe orice femeie despre banii ei:
– Cum să îți organizezi dosarele cu facturi, extrase de cont, chitanțe de la bancomate etc.;
– Cum să îți deschizi un cont de debit sau de economii și cum să îl alegi pe cel potrivit pentru tine;
– Cum să identifici încercările băncilor de a te obliga să plătești tot felul de taxe;
– Cum să ții evidența tuturor banilor pe care i-ai câștigat și a celor pe care i-ai cheltuit;
– Cum să economisești bani, un subiect atât de dureros în această perioadă de criză;
– Cum să îți redactezi cele mai importante documente care țin de siguranța ta financiară și care sunt acestea;
– Cum să faci cele mai potrivite alegeri financiare pentru tine, indiferent de ce tip de femeie ești.
Este un sentiment minunat de putere și încredere pe care ți-o dă această carte, sentiment pe care trebuie să îl aibă orice femeie. De aceea, recomand să vă luați fiecare câte un exemplar, să îl citiți cu aceeași plăcere cu care am făcut-o și eu și să puneți în practică toate lucrurile scrise acolo de Suze Orman.
Cartea poate fi cumpărată de la orice librărie sau, mai simplu, direct de pe site-ul Editurii Amaltea – www.amaltea.ro
[…] This post was mentioned on Twitter by Andreea Marc. Andreea Marc said: Femeile și banii http://bit.ly/bhb4Qo […]
Doar ti-am spus la OBF ca e super tare cartea iar Suze este un fel de guru in ale finantelor personale in SUA si chiar ai ce invata de la ea.
In plus as mentiona ca desi aceasta carte este dedicata femeilor ea se poate dovedi foarte utila si barbatilor…
Super! Mi-a placut descrierea pe care ai facut-o, pe mine m-ai convins. O s-o cumnpar si eu de pe http://www.amaltea.ro, au si reducere acum: 20% la 3 carti. Ce alte 2 imi recomandati?
mersi!