La 12 ani a fost violată. De cel pe care îl credea iubitul ei și prietenul ei de încredere și de întreaga lui gașcă de prieteni. Trauma violului a făcut-o să își îndrepte atenția spre mâncare. A început să mănânce din ce în ce mai mult, pentru că și-a spus că dacă își va face corpul mare și dizgrațios niciun bărbat nu va mai încerca vreodată să o violeze. Aceasta este povestea lui Roxane Gay, una dintre cele mai apreciate scriitoare ale momentului.

Pe Roxane Gay am descoperit-o la cursul de scriitură de la Masterclass, unde predă „Scriitură pentru schimbare socială”. Mi-a plăcut imediat de ea și i-am devorat fiecare capitol din curs. I-am căutat apoi cărțile și m-am bucurat să îi văd tradusă Foame, una dintre cărțile sale de căpătâi, și la noi, la Black Button Books, acolo unde am mai descoperit multe cărți pe care vreau să le citesc neapărat.

Dar până le citesc pe toate, să revenim la Foame, cartea biografică în care Roxane Gay își spune povestea de viață, de la copilăria fericită până la 12 ani și momentul teribil al violului în grup, până la momentul prezent, când a trecut de 40 ani și la toate greutățile prin care trece în fiecare zi. Atât ca femeie cu obezitate morbidă, cât și ca femeie care a fost violată. Și o face, așa cum spune chiar ea, dându-și voie să fie „vulnerabilă și umană”.

E o carte care șochează și emoționează deopotrivă, prin mixul de sinceritate, autenticitate și realitate, alături de experiențe greu de imaginat. E o carte care îți „dă palme” și te face să te gândești de două ori înainte să judeci o persoană „cu greutate”. E o carte care te face să vezi lucrurile din alte perspective și să îți aduci aminte, încă o dată-n plus, că abuzul și violența sexuală lasă traume pe viață. E o carte pentru noi toți, dar mai ales, e o carte pentru femeile care au fost violate și care au probleme cu greutatea. Pe scurt, pentru majoritatea femeilor.

Până vă luați propriul exemplar din „Foame”, vă las cu o serie de citate din cartea scrisă de Roxane Gay:

„Nu este o carte care să motiveze. […] Povestea mea este, pur și simplu, o poveste adevărată. […] Mi-aș fi dorit să scriu o carte despre cum m-am împăcat cu mine și cum am reușit să mă iubesc pe deplin, indiferent de greutate. În schimb, am scris cartea asta, care a fost cea mai dificilă experiență a scrisului, de departe mai solicitantă decât mi-aș fi putut imagina vreodată. […] Acum sunt expusă. Nu e confortabil. Nu e ușor.”

„Această carte este o confesiune. Dezvăluie cele mai urâte, cele mai slabe, cele mai dureroase părți din mine. Acesta este adevărul meu. Acestea sunt memoriile corpului (meu) pentru că, de cele mai multe ori, povești ca aceea a corpului meu sunt ignorate, respinse sau ironizate. Oamenii văd corpuri ca al meu și presupun diverse lucruri. Au impresia că știu cauza acestui trup. N-o știu. Nu este povestea unui triumf, dar este o poveste care cere să fie spusă și care merită să fie auzită. Este o carte despre corpul meu, despre foamea mea, dar, în cele din urmă, este o carte despre a dispărea și a te pierde și despre a vrea atât de mult să fii văzută și înțeleasă. Este o carte despre a învăța, oricât de lent, să-ți dai voie să fii văzută și înțeleasă.”

„Nu am știut cât de mult poate suferi o fată până când n-am aflat.”

„Cele mai multe fete sunt învățate acest lucru: ar trebui să fim slabe și micuțe. Nu trebuie să ocupăm spațiu. Ar trebui să fim văzute, dar nu auzite, și dacă suntem văzute trebuie să fim plăcute pentru bărbați și acceptabile pentru societate.”

„Cred că trebuie să renunțăm la standardele rigide de frumusețe care obligă femeile să se conformeze unor idealuri nerealiste. […] Cred că este foarte important ca femeile să se simtă bine în corpul lor, fără să vrea să schimbe fiecare parte a lui, ca să se simtă bine cu ele însele. De asemenea, (vreau să) cred că valoarea mea ca ființă umană nu constă în aspectul meu exterior.”

„S-a întâmplat acum treizeci de ani și, inexplicabil, încă nu m-am eliberat.”

„Acei băieți m-au tratat ca pe un nimic, așa că am devenit un nimic.”

„Nu sunt nici pe departe atât de curajoasă cum cred oamenii. Ca scriitoare, înarmată cu cuvinte, pot face orice, dar când trebuie să-mi scot corpul în lume, curajul mă trădează.”

„Neputința presupune atât de puțină demnitate.”

„Unul dintre numeroasele lucruri care mi-au plăcut la a scrie (a nu se confunda cu a publica) este că nu ai nevoie decât de propria imaginație. Nu contează cine ești ca să poți scrie. Și, mai ales, felul în care arăți nu are nicio importanță. […] Prin scris puteam în sfârșit să fiu respectată pentru ceea ce eram cu adevărat. […] Citeam obsesiv. […] Adesea spun că cititul și scrisul mi-au salvat viața.”

Și nu uitați, Reading is cool!