Săptămâna trecută am primit la schimb de la Adi Mironescu cartea ”Musai List”, de Octavian Pantiș. M-a atras din prima titlul cărții și am zis că a venit într-un moment propice în viața mea. Și chiar așa a fost, pentru că am savurat fiecare pagină și am început deja să aplic noile reguli.
E genul de carte pe care o citești extrem de ușor, pentru că ai senzația că stai la o cafea cu Octavian Pantiș, care îți povestește despre lucrurile simple și frumoase ale vieții, pe care noi reușim să le complicăm și să uităm de ele.
Mi-a plăcut că se adresează mai multor categorii de oameni și face diferența între job, carieră și vocație. Pentru că, până la urmă, ca să ai o viață echilibrată și un bun time management, trebuie să-ți răspunzi la câteva întrebări de bază, cum ar fi: ”De ce muncesc?”.
Fie că ești antreprenor, freelancer, angajat sau angajator, această carte îți va deschide ochii asupra stilului tău de muncă și te va determina să aplici noi principii, care te vor face mai fericit. Sunt lucruri simple, care le poate face oricine, dar pe care nu le conștientizăm până ce nu ne trage cineva de mânecă.
Aah, și mi-a plăcut la nebunie ideea cu metrul, pe care autorul îl face cadou odată cu cartea. Dar vă las pe voi să descoperiți surpriza și să savurați această carte.
Sursa foto: Facebook Cartea Musai List
Comenteaza