Fiecare ”întâlnire” cu Agatha Christie este una plină de suspans. Și am citit doar câteva cărți din cele peste 80 de opere scrise de această doamnă a crimelor misterioase. În weekend am citit Oglinda spartă, un roman din seria Miss Marple, apărut în 1962.
Acțiunea se petrece într-un mic și liniștit orășel din Marea Britanie, unde spiritele încep să se agite odată cu mutarea în comunitate a unei celebre actrițe americane, pe nume Marina Gregg. La prima petrecere publică pe care aceasta o organizează pentru membrii comunității, Heather Badcock, una dintre invitate, moare subit, la doar câteva minute după ce ajunge acolo. Bineînțeles, apar în scenă tot felul de detectivi care încearcă să elucideze misterul și să găsească motivul morții femeii, însă, până la urmă, tot Miss Marple, vedeta cărților Agathei Christie, găsește răspunsul.
Miss Marple este o bătrânică tare simpatică, în fața căreia până și medicul său rămâne stupefiat de forța cu care aceasta învinge provocările vârstei și a bolilor specifice. Este pasionată de dezlegarea crimelor și a misterelor, așa că, aflarea motivului moarții lui Heather Badcock este medicament pentru ea.
Heather Badcock face cunoștință cu celebra Marina Gregg și îi spune acesteia că s-au mai cunoscut odată, demult, în urmă cu vreo doisprezece ani. Heather recunoaște că avea pe atunci rubeolă, dar asta nu a împiedicat-o să își ia autograful mult dorit de la actrița pe care o îndrăgea atât de mult. La auzul acestor cuvinte, acompaniate de descoperirea pe peretele din fața sa a unui tablou cu Madona și pruncul, Marina pur și simplu îngheață. Aflăm ulterior că ea și-a dorit foarte mult copii, iar când a rămas însărcinată, în cele din urmă, a făcut rubeolă chiar în primul trimestru, motiv pentru care copilul s-a născut cu o boală mintală. Își dă seama că vinovată pentru tragedia din viața sa era tocmai acea femeie care se lăuda în fața ei.
Heather își scapă paharul din mână, iar Marina i-l oferă pe al ei. După câteva minute de la savurarea acelei băuturi, Heather Badcock moare. Analizele dovedesc că a murit printr-o supradoză de Calmo, un medicament la modă în Statele Unite ale Americii.
Toată lumea crede că ținta a fost de fapt Marina Gregg și încearcă toți să o protejeze și să găsească ucigașul. Aceasta le spune că tot primește bilețele de amenințare, că cineva i-a pus arsenic în cafea și că se simte mereu urmărită și la un pas de moarte. Toți o cred, în afară de Miss Marple, care le dovedește tuturor că ucigașul lui Heather Badcock este de fapt chiar Marina Gregg, ca o răzbunare pentru suferința trăită cu propriul copil.
Desigur, până la finalul cărții apar tot felul de personaje și de scenarii, astfel că e aproape imposibil de ghicit cine e adevăratul ucigaș. Ca de fiecare dată, Agatha Christie reușește să ducă acțiunea în cu totul altă parte decât ai presupune, creionând cu măiestrie încă un roman polițist care merge la suflet.
Găsiți cartea pe Libris.ro, alături de multe alte romane fascinante scrise de una dintre scitoarele mele preferate, minunata Agatha Christie!
Foto: cooltivator.ro
Comenteaza