„Să-ți fie rușine!”

Astăzi vreau să povestim despre un subiect tare sensibil pentru mine, împotriva căruia lupt aprig de fiecare dată: rușinea. Iar ca instrument de lucru și ca recomandare de lectură, vom folosi cartea Rușinea la copii. De unde le vine rușinea și cum îi putem ajuta să țină capul sus. E scrisă de Betsy de Thierry, psihoterapeut, speaker, formator și inițiator al Centrului pentru recuperare în urma traumei. Cartea a apărut anul trecut în Marea Britanie și anul acesta la noi, datorită Editurii Trei și minunatei lor colecții, Psihologia practică pentru părinți.

„Să-ți fie rușine!”
„Ce prost ești!”
„Nu ești în stare de nimic!”
„Toată ziua te smiorcăi!”
„De ce trebuie să fii tu mereu de vină pentru toate?”
„X de ce poate și tu nu poți?”
„De ce ai făcut așa?”
„Ce-ar fi dacă ai învăța și tu să te porți?”
„Termină odată! Mă faci de rușine!”
„Nesimțitule!”
„Acum ești mare, nu mai trebuie să te comporți așa!”
„Nu așa se face!”
„Greșit!”
„Ești pedepsit! Treci la colț și gândește-te la ce ai făcut!”
„Să nu-ți aud gura! Faci cum îți zic eu, nu cum vrei tu!”

Le știți foarte bine, că le auzim, din păcate, la tot pasul! Generații întregi au crescut cu ele, iar asta se vede în nesiguranța noastră, în lipsa curajului de a spune „Nu”, în frica noastră acută că nu suntem suficienți de buni. Astea sunt replicile pe care le folosesc încă unii adulți asupra copiilor lor, crezând că își vor face copiii ascultători în fața lor ei și puternici în fața celorlalți. Dar tot ce fac de fapt adulții când folosesc aceste replici este doar să le transmită copiilor o stare toxică de rușine. Copilul va crede că e ceva în neregulă cu el, că nu este bun de nimic, că nu se va ridica niciodată la așteptările celor din jur. Se va simți dat la o parte, abandonat, ratat. 

Pentru că dacă îi spuneți unui copil că e „prost”, el nu se va simți ambiționat să vă arate contrariul. El va crește ferm convins că este „prost”, pentru că așa i s-a zis. Când îi spuneți în mod constant că nu poate și că nu așa se face, va crește fără încredere de sine, crezând că nu este în stare de nimic. Iar când îl vedeți că pune capul în pământ și nu mai spune nimic, nu înseamnă că e „ascultător” la modul la care vă gândiți voi, ci trece printr-o stare de umilință și șoc. De traumă.

Rușinea e o experiență dureroasă

Mai mult, rușinea îi va afecta dezvoltarea pe termen lung: copilul va fi limitat în creativitate și încredere, nu își va mai asuma riscuri, va avea relații poluate cu ceilalți și va experimenta de cele mai multe ori anxietatea. Un copil care crește cu rușine, va fi adultul care se va simți defect, nedemn de iubire și de apartenență, incapabil să se iubească pe sine și să se accepte. Și va aborda comportamente extreme: fie va fi extrem de retras și de timid, fie va fi extrem de agresiv, dominant și abuziv.

Rușinea este o experiență extrem de dureroasă. Este acea trăire de stânjeneală sau umilință extremă, dublată de răspunsuri somatice bruște, de necontrolat, care includ transpirația, amețeala, starea de rău sau greutatea în piept. Rușinea te poate face să roșești, să te uiți lung sau să păstrezi tăcerea, deși în interior ai putea simți că vrei să fugi, să te ascunzi sau să intri în pământ.

Rușinea nu este același lucru cu vinovăția. Vinovăția înseamnă că ai făcut o greșeală, pe când rușinea transmite ideea că ești o greșeală, un individ defect și lipsit de valoare. De exemplu:

„Am făcut ceva rău” – vinovăție
„Sunt rău” – rușine

Cauzele rușinii pot fi diverse, în funcție de situație. Oricum ar fi, e bine de știut că dacă un copil care simte rușine este alinat în loc să fie judecat, el va putea ușor-ușor să vorbească despre ce s-a întâmplat, apoi va putea reflecta și da o semnificație întâmplării. În acest fel, va scădea impactul negativ al experienței și va fi înlocuit cu premise de creștere și fortificare psihică.

Trebuie să vorbim deschis despre rușine și efectele ei, pentru a putea crea familii, școli, organizații și comunități în care vulnerabilitatea, empatia, bunătatea și compasiunea reprezintă regula.

Și asta pentru că atunci când un om este inhibat și nu poate reflecta cu ușurință, el nu poate să-și dezvolte conștiința de sine, lucru absolut vital în dezvoltarea unei identități sănătoase. Rușinea inhibă și autoexpunerea, și autoexplorarea.

Rușinea naște frică

Ne naștem conștienți de vulnerabilitatea noastră și de dependența față de ceilalți. Avem nevoie să fim acceptați, să ne simțim conectați cu ceilalți și să știm că aparținem unui „trib”. Pentru asta, copiii au nevoie de blândețe și de grijă autentică. Așa se simt hrăniți emoțional și le este apărată vulnerabilitatea. Nu cu țipete, nu cu frică, nu cu rușine.

Rușinea naște frică. Ne strivește toleranța pentru vulnerabilitate, omoară implicarea, inovarea, creativitatea, productivitatea și încrederea. Și mai rău decât orice, dacă nu știm ce căutăm, rușinea ne poate devasta formele de organizare înainte să vedem semnele exterioare ale vreunei probleme. Rușinea lucrează ca termitele care și-au făcut cuib într-o casă. Este ascunsă în întuneric în spatele zidurilor și ne erodează constant infrastructura, până când, într-o zi, se prăbușesc scările.

Câteva capitole bune din carte vorbesc despre cum funcționează creierul copilului, despre sursele rușinii și despre simptomele ei. Veți afla despre rușinea trăită în mediul online, la școală, între prieteni, în familie și, bineînțeles, acel tip de rușine trăit de victimele abuzurilor, cu precădere cele sexuale. Despre presiunile societății, familiei, anturajului venite odată cu așteptările ridicate, comparațiile și luarea în râs a sentimentelor. Veți descoperi ce simptome au copiii care trăiesc într-o continuă rușine toxică, dar și copiii care trec doar ocazional prin stări de rușine. Important e ce fac adulții în aceste momente și cum îi ajută pe copii să depășească starea de rușine.

Să ne reglăm conturile cu rușinea

Sunt propuse 10 moduri în care putem vindeca rușinea, iar de Thierry le explică pe larg, alături de sugestiile de conectare, de înțelegere a comportamentului uman și a modului în care funcționează creierul unui copil sau al unui adolescent. Tot din carte aflați ce trebuie să îi învățăm pe copii să facă atunci când se lovesc de bullying și cum răspundem noi, ca adulți, unui copil care plânge sau care este furios.

Cu toții simțim rușine. Cu toții avem și bine, și rău, și lumină, și întuneric înăuntrul nostru. Dar dacă nu ne reglăm conturile cu rușinea, cu luptele, începem să credem că e ceva în neregulă cu noi – că suntem răi, că suntem defecți, insuficient de buni – și chiar mai rău, începem să reacționăm plecând de la aceste credințe.

Trebuie să încetăm să fim o societate care se întreabă „de ce apar dependențele”. În schimb, ar trebui să ne preocupe „de ce apare durerea”, pentru că adicțiile încearcă să domolească dureri rămase neconfruntate.

Mă întreabă oamenii adesea cum de e Rebeca atât de comunicativă și cum de nu îi este rușine să discute, să întrebe, să afle, să stea în fața unui public și tot așa. Răspunsul e simplu: vorbesc cu ea tot timpul despre emoții, o țin departe de capcana rușinii, îi transmit mesaje pozitive, de încurajare și folosesc metodele pe care le veți găsi și voi în carte.

Hai, creștem și noi niște copii încrezători, care vor deveni adulți fericiți și inteligenți emoțional?