Am fost atât de ocupată cu toată campania electorală, apoi cu sărbătorile și cu celelalte proiecte ale mele, încât nu am mai apucat să las câteva rânduri și în jurnalul Rebecăi. Toată lumea îmi spune să scriu mai mult, să le povestesc despre ce face Rebeca și, mai ales, să pun multe fotografii cu ea. Ei, și cum anul nou a început în forță, am revenit și pe aici.

Cum s-a schimbat Rebeca din noiembrie și până acum? Păi… enorm! Vrea să meargă încontinuu, indiferent că vorbim de mers de-a bușilea sau în două picioare, susținută. Nu stă locului nici un minut și este extrem de curioasă, uitându-se peste tot, deschizând toate dulapurile și explorând tot ce e în jur. Când o întrebi unde e ceasul, se uită la ceas, când o întrebi unde e telecomanda, se uită la telecomandă, când o întrebi unde e radioul, se uită la radio și tot așa. Am așezat-o deja pe oliță, iar când simte că vine acel moment, a învățat să ceară oala și să o caute cu privirea. Când stă în șezut și venim lângă ea, zâmbește și ridică mâinile să o luăm în brațe. La fel și când se trezește. Și e adorabilă cum ”pleoscăie” atunci când îi e foame și vrea să mănânce. Dacă o așezi pe spate, se întoarce pe burtă, apoi pe genunchi și se prinde de orice găsește ca să se ridice în picioare. Și a găsit și o metodă de a se da jos din pat fără să se lovească.

Dinții încă nu i-au ieșit, dar se vede că stau să iasă. Și când o apucă durerile trebuie să știe toate casele dimprejur că ea suferă. Mănâncă de toate din seria de alimente pe care le poate consuma la 7 luni, iar când nu mai vrea să mănânce întoarce capul și își ține buzele strânse. Dacă îi e somn își ia singură suzeta, o bagă în gură și își lasă capul într-o parte. Asta dacă nu sunt oameni prin preajmă. Pentru că, dacă avem oaspeți, ea trebuie să stea să vadă ce se întâmplă și refuză categoric să adoarmă.

E foarte înțelegătoare, iar zâmbetul ei ne topește inimile de fiecare dată. Ce repede trece timpul… acuși face anul!

Foto: acasă la bunici