Am zis că anul acesta nu prea voi scrie pe blog recenzii separate pentru cărți, ci le voi include pe toate în articole lunare despre toate lecturile din acea lună. Dar vai, cartea asta! Aș da-o la citit tuturor familiilor din lume, fie că sunt abuzive sau nu și tuturor instituțiilor care ar trebui să se ocupe de acest subiect și, din păcate, nu o fac. Violența domestică sau „terorism din partea partenerului intim” – încă un subiect sensibil, tratat cu superficialitate de majoritatea oamenilor, inclusiv de autorități. Mi-a plăcut atât de mult cartea „Vânătăi ascunse” și mi-a deschis atât de multe viziuni, încât am continuat documentarea, citind și de pe internet articole despre oamenii din carte și despre violența domestică în lume. E o carte excelent scrisă, documentată în ani de muncă de teren, care m-a făcut să fac sublinieri și notițe aproape la fiecare pagină și, totodată, să înțeleg niște aspecte la care nu m-aș fi gândit niciodată înainte.

Pentru că avem înrădăcinate în noi aceste mentalități bolnăvicioase cum că bătaia e normală și că femeia e vinovată din atât de multe motive. Și cred că nu este om care să nu cunoască cel puțin o familie în care se regăsește acest abuz. Însă ce facem pentru a-l recunoaște? Ce facem pentru a diminua, a stopa sau a preveni violența domestică? Ce facem ca să oprim traumele și să încheiem ciclul oamenilor abuzați, care abuzează la rândul lor? Ce facem ca să nu mai existe femei omorâte de partenerii lor?

Sunt extrem de multe de spus pe acest subiect, așa că nu doar că vă recomand, dar vă și rog să vă luați cartea asta și să o citiți cu atenție. Până ajunge la voi, vă las cu câteva citate din ea:

În medie, 137 de femei sunt omorâte zilnic de către partenerii lor intimi sau din cauza violenței familiale pe întregul glob.

Trăim într-o cultură în care ni se spune că toți copiii noștri trebuie să aibă un tată, că o relație este scopul final, că familia este piatra de temelie a societății, că e mai bine să rămâi și să-ți rezolvi „problemele” în privat, mai degrabă decât să pleci și să-ți crești copiii ca mamă singură.

Interpretăm greșit ceea ce vedem din exterior, adică decizia de a rămâne cu un abuzator, când, de fapt, noi suntem cei care nu recunosc cum arată o victimă care încearcă să plece încet și cu grijă.

O căutare pe Google a „fost soț” și „omorât” aduce mai mult de 15 milioane de rezultate.

Controlul coercitiv este atunci când un abuzator poate domina și controla fiecare aspect al victimei, fără să ridice mâna la ea. Controlul coercitiv este despre furtul total al libertății cuiva.

Dintre nesfârșitele moduri în care ne putem distruge copiii, care sunt acelea ce vor produce cel mai mic rău?

Ați auzit zicala „Oamenii răniți rănesc oameni”. Ei bine, cred și că oamenii vindecați vindecă oameni.

Numind-o tot timpul „târfă”, ce făceam cu adevărat era să-i fur umanitatea.

Cum oprești un tip de 30 ani din a-și bate soția? Vorbește cu el când are 12.

M-am hrănit cu femei care nu aveau tați, femei care au fost agresate sexual, apoi le-am furat sufletele.

Câte femei de-a lungul timpului? Câte au folosit exact această propoziție? Femei de pe toată planeta, în o mie de limbi, de-a lungul secolelor, de-a lungul existenței umane. „Te rog să nu mă omori.”

În acel moment, era atât de înfrântă ca persoană, încât simțea că nu a mai rămas nimic din ea, o coajă de piele și oase fără spirit, fără organe proprii, doar un drum lent și dureros către pierderea conștiinței.

Într-o zi, s-a trezit și a fugit. I-a luat ani până să se întoarcă la ea însăși. Și, în cele din urmă, la câțiva ani după ce l-a părăsit, ea a făcut un lucru pe care cândva îl iubea și de care în tot acest timp uitase: a mers la jogging. Afară. În aer liber. Și atunci și-a dat seama că e cu adevărat liberă.

Întrebarea mea nu este „De ce ea nu pleacă?”, ci „El de ce stă?” Mulți dintre acești bărbați sunt teribil de dependenți de partenerele lor femei. Le văd ca pe un drum spre o lume a sentimentelor în care ei, în general, nu locuiesc. Deseori acești bărbați au un sentiment rudimentar de rușine legat de masculinitatea lor, pe care nu o înțeleg.

Scopul principal al polițistei era simplu: voia ca fata aceea de 18 ani să audă de la cel puțin un adult că abuzul nu era normal.

Un raport din 2017 al Centrului pentru Controlul Bolilor a descoperit că peste 8 milioane de fete au fost violate sau au avut parte de violență din partea partenerului intim înainte de a împlini 18 ani.

Nu am scris această carte pentru experți, deși am fost încântată de numărul de experți care au citit-o și m-au căutat. Am scris-o pentru a oferi o voce victimelor și agresorilor și militanților din primele linii. Dar, mai ales, am scris-o pentru un necunoscător, pentru cel care nu știa nimic, dar presupunea totul. Pentru femeia care a pus sub semnul întrebării natura suferinței ei. Pentru bărbatul care credea că asta era doar o altă problemă a femeilor. Pentru tinerii LGBTQ care se simt nevăzuți. Și pentru oamenii ca mine, care credeau în mituri fără să-și dea seama că fac asta. Astfel, cred că am scris-o pentru persoana care eram înainte să aflu tot ce știu acum.

Restul întâmplărilor, povestite de victime, abuzatori, rude sau autorități, alături de o mulțime de statistici și cazuri concrete le puteți citi în cartea lui Rachel Louise Snyder, „Vânătăi ascunse”. Credeți-mă: nu are cum să nu vă zdruncine cartea asta. O găsiți la reducere pe site-ul Editurii Nemira.

Și nu uitați, Reading is cool.