flipchart1

Unul dintre cele mai problematice momente în organizarea unui training este cel în care trebuie să alegi locul de desfăşurare al acestuia. Te întrebi, bineînţeles, dacă toate serviciile oferite vor fi conform standardelor şi aşteptărilor participanţilor, dacă preţul plătit este direct proporţional cu calitatea serviciilor şi dacă mediul de lucru va fi unul propice, care să îndemne la muncă si creativitate.

În general, trainerul şi organizatorul trainingului sunt două persoane diferite, motiv pentru care este absolut imperios ca organizatorul să ceară părerea trainerului înainte de a stabili o destinaţie finală. De ce? Pentru că trainerul este cel care face analiza nevoilor de training şi care stabileşte toate detaliile de conţinut.

De preferat este ca trainingul să se desfăşoare în afara unei localităţi, într-un spaţiu izolat, care să îi determine pe participanţi să se concentreze asupra motivului pentru care au venit acolo.


Sala trebuie să fie încăpătoare, curată, luminoasă şi să ofere acel aer plăcut de confort. Ochii obosesc foarte repede, mai ales atunci câns se lucrează şi spaţiul de lucru este unul închis. Mizează pe lumină naturală şi geamuri mari, şi nu pe pereţi fără aerisire şi lumină. Asta dacă vrei să ai participanţi activi, care nu moţăie în timpul trainingului.

Nu aşeza niciodată participanţii într-o sală de clasă sau de amfiteatru. Oamenii sunt sătui de educaţia formală şi de mediul strict al acesteia. Trainingurile sunt bazate pe educaţie non-formală şi creativitate, motiv pentru care va trebui să te asiguri că scaunele sunt aranjate în formă de U, V sau cerc. Renunţă la mese. Adulţii învaţă făcând, nu ascultând şi luând notiţe. Implică-ţi participanţii în activităţi continue şi lasă pentru altceva prelegerile.

Asigură-te că scaunele participanţilor nu sunt cu faţa spre geam, uşă sau vreun ceas. Trebuie să te asiguri că ei sunt concentraţi la training şi că nu există lucruri care să le atragă atenţia.

Fii sigur dinainte că nu va exista nici o petrecere în sala de alături şi că nu îţi va deschide nimeni uşa tocmai când un participant vorbeşte.

Bineînţeles, fiecare training este diferit şi trebuie tratat ca atare. Adică, înainte de a stabili locul în care se va desfăşura trainingul, cunoaşte-ţi participanţii. Nu la o bere, ci discutând cu ei sau aflând informaţii despre ei şi nevoile lor. Astfel, te vei asigura că locul ales este şi cel dorit de participanţi, constituind astfel locul perfect de desfăşurare a unui training eficient.